| |
|
|
Primavara la Gradina Botanica
Astazi 10 aprilie putem spune ca primavara a venit cu adevarat. Sunt 24 de grade in termometre iar soarele straluceste generos.
Renuntand in graba la hainele groase
cateva sute de bucuresteni au ales sa-si petreaca dupa amiaza de duminica impreuna cu familia la Gradina Botanica.
30 de oameni pe 2 metri patrati
La intrarea in gradina te intampina o coada neobisnuit de lunga la casa de bilete. 20 sau 30 de persoane isi asteapta randul
tinandu-si copiii de mana. Pretul biletelor de intrare a crescut cu 50% de anul trecut si pana acum, dar suma de 20 de mii este
accesibila tuturor. Pe partea dreapta a aleei pricipale se descarca arbusti plantati in ghivece de mari dimensiuni si se transporta
la magazinul cu vanzare care se afla chiar langa casa de bilete. Rand pe rand oamenii pornesc pe aceasta alee catre "inima" gradinii.
De o parte si de alta ne incanta privirea si sufletele zambile multicolore, narcise albe si galbene, bergenii cu flori roze neobisnuit
de mari si covoare albastre de vinca. Pe partea dreapta a aleei principale, mai in spatele rondurilor cu flori de primavara, ni se
arata o magnolie inalta de cativa metri. Este plina de flori mari roze dar nu are nici o frunza. Parca ar fi desprinsa dintr-un
tablou de Monet. De partea cealalta, copaci adusi din cine stie ce tari isi inclina crengile pline de ciucurasi si frunze de un
verde crud.
Cu pisica la plimbare
In dreptul cladirii cam prafuite care adaposteste herbarul si biblioteca botanica se afla o cismea in jurul careia se joaca veseli
cativa copii. Se apropie si o pereche mai in varsta care transporta o pisica birmaneza intr-un cos din nuiele impletite. Stapana
piscii isi umezeste degetele la cismea si printre nuielele cosului ii da pisicii sa bea apa. Nu m-am putut opri sa nu mangai pisica
pentru ca statea asa frumos in cosul ei si admira privelistea. "O cheama Oana" imi spune stapana ei, o femeie scunda, plinuta si cu
parul grizonat strans in coada. La o privire mai atenta observ ca pisica este zgariata la ureche. "S-a jucat in iarba mai devreme"
imi explica femeia in timp ce eu incercam sa mangai patrupeda. "Va place tare, vad, aveti pisica?" ma intreaba domnul in varsta.
I-am raspuns afirmativ si amandoi s-au grabit sa ma intrebe cum o cheama. De fapt, e un pisoi nu o pisica si-l cheama Pufi.
"De ce tocmai asa?" Pentru ca era un ghemotoc pufos cand era mic. Dupa un ramas bun calduros batranii cu pisica si-au vazut de
drum.
Primavara in suflet
Dupa ce am baut putina apa, am mers mai departe pe aleea care duce catre sere. In dreptul sectorului cu flora a Dobrogei se oprise un
grup de tineri. O fata, sa fi avut vreo 17 ani, observase in mijlocul unei tufe cativa boboci. Neatenti, doi baieti o contraziceau de
dragul conversatiei. Desi nu avea voie sa intre in rondul de flori, fata a pasit usor prin iarba ca sa se convinga ca are dreptate.
"Chiar sunt boboci" striga ea bucuroasa. Nu, nu i-a rupt ca sa si-i puna in par asa cum a facut o doamna cu o crenguta rupta dintr-un
arbust inflorit.
Sere cu plante exotice si ... pisici
La capatul aleei se zareau deja serele. In spatele lor ceva asemanator unor furnale strica imaginea idilica. Daca as fi fost un pictor
le-as fi sters din peisaj cu o pensula de albastru presarat cu nori pufosi. Nu putem intra in sere ca sa vedem plantele rare mai de
aproape. Programul s-a terminat deja si multi vizitatori se tot invart pe langa sere privind prin geamuri. Plante de tot felul, mai
mici sau mai mari, cu frunzis verde sau patat cu galben sau sangeriu, unele inflorite, ne zambesc prin ferestre. Alaturi de ele se
afla cateva pisici. Unele dorm la umbra in sera care adaposteste citricele. O alta, tigrata cu alb si negru sta in dreptul unei
ferestre putin sparte. Ii place aerul proaspat care vine prin acel "ochi" si-si intinde labuta pentru a fi mangaiata. In curtea
interioara a serelor zarim o adevarata minune: o alta magnolie. Dar de aceasta data nu florile ei delicate fascineaza ci forma pe
care o are trunchiul. Parca este sculptat. Inca vreo cativa pasi pe langa ferestrele mari ale serelor si iata ne incanta o alta
magnolie. Un tanar ce poarta in spate un rucsac s-a apropiat ca sa vada daca florile au miros. Nu, nu au si s-a departat un pic
dezamagit.
Paradisul pisicilor si iadul cateilor
Un adevarat paradis la pisicilor la Gradina Botanica in care cainii nu au ce cauta. In urma cu cateva luni toti cainii vagabonzi au fost
prinsi si dati pe mana hingherilor, dar amintirea lor bantuie inca gradina. La cateva sute de metri de intrarea principala in sere se
afla un mic lac. Pe marginea lui stau cativa copii si hranesc pestii cu bucati de paine. Rup bucati din miezul moale al painii si le
arunca in lac atat de departe cat pot ei. Apoi se amuza de felul in care cativa pestisori se ridica la suprafata apei pentru a se
hrani cu ele. Amuzata de animatia produsa de copii si pesti n-am mai vazut nimic in jur. O fata din apropiere imi atrage atentia
cu o strambatura ca ceva nu e cum ar trebui. Undeva pe o margine mai putin frecventata a lacului se afla un catel negru. Mort si
lasat acolo. Probabil uitat de hingheri. Groaznica priveliste pentru cei cativa copii care pana atunci radeau din tot sufletul.
"Andreeei, Eleeenaaa haideti sa va ia mama inghetata" incearca o doamna sa-si urneasca de acolo copiii. Cu ochii in lacrimi copiii
se lasa luati de mana si dusi la chioscul de inghetata. Si din acel moment parca toata lumea mananca inghetata. Parca nimeni nu mai
putea face nimic altceva.
Fotograful ... gradinar
Cateva alei mai incolo un domn trecut de 40 de ani si imbracat cu o geaca maronie sta chircit in iarba. N-am inteles ce face asa ca m-am
apropiat. Cu un aparat foto digital in mana stanga si cu un cartonas alb in dreapta fotografiaza florile albastre de vinca. N-as fi
crezut ca e atat de pasionat de plante si fotografie laolalta asa incat sa aiba atata rabdare. Am parasit acea alee cu regretul ca nu
am si eu un aparat foto.
Chiar inainte de iesirea din gradina, in dreptul unor tufe rare de heleborum, cativa copii citesc dintr-un pliant un pic sifonat.
Dar nu scrie nimic in pliant despre pisicile care populeaza gradina si nici despre nefericitii catei.
Autori:
Cornelia Constantin (text)
Cristian Malide (foto)
|
|
|
|
|
