Herculane
Pentru a poposi in Herculane cel mai bine este sa o
faci coborand din tren.
Chiar daca mergi cu masina la Herculane tot merita sa
opresti mai intai la gara: de acolo incepe
mirajul acestei statiuni. Pentru ca gara este o
bijuterie si te simti ca si cum ai cobori din tren
direct in timpul trecut.
Abia apoi poti trece podul peste Cerna ca sa intri in
orasul nou, unde restaurantele si pensiunile
moderne au umplut deja orice spatiu liber.
La poarta defileului sunt hotelurile anilor '80, in nuante de
caramiziu alternand cu alb, inalte, la concurenta cu
muntii: Minerva, Afrodita, Diana. Ma uitam la "Diana"
ca parea atat de subtire, imposibil sa crezi ca e
ditamai hotelul. Cu ani in urma am locuit aici la unul dintre etajele superioare iar cand am iesit pe balcon am avut senzatia ca
daca as fi intins mana as fi putut atinge muntele ce parea la doi pasi, ca un perete.
Pe firul Cernei vine mai apoi statiunea veche.
Hotelul Cerna a fost construit in perioada interbelica si a fost renovat acum in
culoarea unei inghetate de lamaie. Alaturi se afla rotonda
vechiului strand termal, cu acoperis de lemn dantelat si vechile hoteluri de acum 100, 150 sau de acum 170 de ani.
Parcul care se mandreste cu un sequoia urias si un arbore de tisa, este marginit de o galerie care mai
pastreaza gresia mozaicata de odinioara. Tavanul acesteia este ca o
reflexie mai bogata a podelei, desene si culori ce
amintesc de civilizatia antica.
Podul peste Cerna are un trotuar acoperit si mergand pe aici ajungi intr-o
zona ce aparea frecvent pe vechile carti postale:
impozantul palat pe a carei fatada se mai pastreaza
semne ale vechiului imperiu, Hercule si inscriptii
latine: "Ad aquas Herculis sacras ad mediam" (la
sacrele ape ale lui Hercule de la mijloc).
De pe treptele capelei catolice de un alb imaculat se vede
orasul vechi.
Plimbarea inapoi te aduce in preajma hotelul Ferdinand si
apoi, dincolo de pod, la bai. Dintr-un perete curge apa
continuu. Are 51 de grade Celsius! Se duce in Cerna.
Ca si apa altor alte izvoare care tasnesc din malurile ca de cetate.
Malul inalt e dominat de cladirile impozante ale
bailor sulfuroase - cladiri protejate ca monumente. Un
pod dantelat porneste din apropierea palatului bailor spre parc,
in linie dreapta, pana la ceea ce poate altadata era un
cazinou. Pentru ca totul aici si-a pierdut stralucirea
de odinioara. Sunt aproape ruine. Poti intra intr-un
hol de hotel si sa te simti ca pe puntea Titanicului,
de pe fundul oceanului. Si cat de frumos ar fi de
revigorat totul. Ce splendoare poate renaste aici!
Mai apoi, prin defileu, te impresioneaza hotelul
Roman ce domina Cerna. Amplasat pe loc ingust, lipit de munte, acesta isi
arunca arcadele peste sosea si terasa. Un hotel construit parca pe vechile terme, in care
simti aerul de izvor de munte pana si pe culoarele
imbracate in plus. Jos, pe malul apei, se poate face
plaja in susurul linistitor.
Si cate trasee pot porni de acolo.
Inapoi pe malul celalalt, din nou orasul, aleile care
serpuiesc catre hoteluri si pensiuni noi. "Claudia" e
plasata sus, cocheta. Apoi strandul cu apa termala si
sulfuroasa, cu spoturi luminoase si ecran de
proiectie. Apa. Mult timp a ramas in piele mirosul de sulf,
senzatia de revigorare. Muntii au ramas in spate, au disparut parca dintr-o
data.
Dar dintr-o data atentia iti e captata de Dunare.
Uriasa! Orsova cu acoperisurile stranse unul in altul,
golful pe care il poti imagina populat cu salupe,
serpentinele catre manastirea Sf Ana, ridicata pe
locul unde un tanar locotenent a scapat ca prin
urechile acului din explozia unui obuz in primul razboi
mondial. Pamfil Seicaru a ctitorit bisrica aceasta in
semn de recunostinta si cu numele mamei sale.
Din cerdac se vede intreg golful si Dunarea pana
departe. Printre flori se deschide
valea verde si tihnita. De-acum drumul pe malul Dunarii e ca o intrecere cu
apa.
Autor:
Marius Dobrin (text & foto)
