Index | Arhiva
       

La ce te gandesti cand il pronunti? Ce imagine mentala, ce culoare iti sugereaza rostirea cuvantului "metrou"? Poate un mastodont, avand in vedere particula "ou", care te duce cu gandul la augmentativul unui substantiv, cum ar fi, de exemplu, "metra", de genul feminin, cu accent pe prima silaba. Diferenta mare nu este intre "ou" si "oi" (de pilda, de la fata-fatoi), pentru ca mai multe oi sunt divizibile (adica nu dau cu virgula) la un ou. Nu poti spune "metroi", ar suna putin anapoda, dar este bine de stiut ca aceasta forma reprezinta augmentativul la plural al cuvantului "metra".

Totodata, trebuie tinut cont ca vocabula "metra" nu are nici o legatura cu banala unitate de masura decat daca te imaginezi ca fiind un ou in burta unei rame kilometrice, menite sa te transporte pana la destinatie. Deci, oul este una dintre partile componente ale metrei, este partea sa germinativa careia aceasta ii da viata si care, la randul ei, da viata. E o problema insa! Metroul are o nuanta complexa de kaki-gri-maro, nunate care la o rama cu siguranta nu se regasesc in nici una dintre etapele sale evolutive. Se explica astfel de ce obiectele, lucrurile, persoanele de gen masculin sunt percepute in culori terne, inchise, moarte chiar. Virilitatea nu inseamna aparenta incomoda, urme de vanatai pe gatul vreunei fecioare ofilite, ac de cravata aurit sau spray autobronzant, ci, eventual, forta latenta, maxilar puternic si privire agera. Trasaturi usor mascate, dar de o acuratete ireprosabila.

Metra insa isi vulgarizeaza caracteristicile mult mai rafinate decat cele ale metroului prin simpla mistificare a realitatii. Cum poti fi considerata reala daca toate usile vagoanelor iti soptesc mesaje violente in rosu, galben, albastru sau verde de tip "Wu Tang rules, you m….. f……!"? Mesaje scrijelite impotriva vointei acestora... Culorii vii, dornice parca sa iti sara in gat dupa depasirea orei pe care ai stabilit-o pentru intalnire, in favoarea unei beri cu baietii sau pentru bifarea unui "da" in patratica desenata special pentru momentul cererii ei in casatorie… Depinde de moment… Astfel, aparenta de sters, de tern a metroului confera sobrietate, respect si insufla incredere.

Metra se joaca cu mintea ta, te zapaceste si te iubeste in felu-i nedeslusit. Cum altfel, daca zilnic circula cu ele cel putin 1 milion de persoane? Zigotul metrei sta la baza procreerii altor si altor vieti. Fara ea, multi calatori ar lua autobuzul, troleibuzul, tramvaiul sau masina personala, ar sta la semafor, un cetatean adormit ar trece exact in clipa in care acesta se va preschimba in verde, o secunda sau doua din perfecta organizare a japonezilor ar sfida din nou deja raul mers al lucrurilor din intersectiile romanesti, o rafala de injuraturi ar porni din strafundurile diafragmei tuturor conducatorilor auto, un sentiment de furie la adresa sistemului te va determina sa te gandesti inca o data la propunerea vecinului de la 4 in ceea ce priveste emigrarea in State, dar ideea de familie te trage din nou inapoi. Vei ajunge, in sfarsit, la serviciu, iritat si frustrat unde, seful se hotaraste sa te concedieze dupa avertismentul dat ultima oara cand ai intarziat, ajungi acasa flamand si trist, iti certi nevasta si incepi sa te gandesti serios la propunerea vecinului de la 4, care oricum iti este dator, caci de la tine a tras cablu si pleci, frate, intr-o tara prospera unde vei calatori doar cu metroul, ca la noi nu ai mai avut rabdare sa testezi si varianta asta. Astfel, prezenta prin absenta metroului ti-a definitivat viata si te-a trimis in State…
― Crezi ca iti apartin in totalitate doar pentru ca stau cu tine zi si noapte? Mi-e dor sa stiu ca prezenta mea ii este cuiva indispensabila. Atat…!
― Am petrecut mult timp impreuna; am crescut amandoi – eu te-am format, te-am supravegheat cand ai tai te-au azvarlit la usa salasului meu, iar tu m-ai facut sa ma simt util mai mult decat punerea in functiune a atributiilor din dosarul meu cazier. Poti sa contesti asta?
― Ai stiut tu, oare, sa ma alaptezi sau sa-mi pisezi biscuiti cu morcov atunci cand am avut nevoie…? Nu m-ai invelit decat in mirosul persistent de umezeala, de hruba, in al carei iz de bautura rasuflata si praf tras cu nesat pe nas imi incolaceam fanteziile de pat de puf.
― Fanteziile sunt cea mai paguboasa manevra a mintii innecate de aurolac. Cu ele te nasti, dar cu ele poti muri. Uita-te la mine ca la un parinte vitreg si nu ma parasi. Sunt mai singur si mai trist decat tine. Eu n-am fantezii, dar fara ele pot muri. Tu esti singura pe care mi-am permis-o.
― Iti sunt mai mult amant decat copil. Eu imi exist mie, nu tie. Pentru tine port in suflet mai mult decat un copil si un amant iti pot da - liniste. Te iubesc linistit cu liniste, in liniste, pentru liniste. E ceea ce am inteles de la tine in toti acesti ani.
― Nu te-au deranjat niciodata curentul si tiuitul facut atunci cand, calcat in picioare de oameni, ajungeam furios in statii? Incercam doar sa-i sfidez pe cei deopotriva cu tine; mi-au devenit antipatici. Pungasii ma manjesc cu vopsea noaptea, profitand de absenta parintelui mecanic si imi baga cuvinte in gura de parca eu dansez in ritm de Cypress Hill si nu ei. Apoi ziua, au nevoie de mine. Dar daca ai mei o pun de-o greva, vreau sa-i vad, frate, cum se mai descurca…
― Curentul si tiuitul imi sunt dragi. Le simt, le gust si mi le doresc ca pe sapca cu Chicago Bulls pe care am furat-o deunazi de la supermarket-ul din Dristor. Fanteziile ma omoara putin cate putin, ai avut dreptate. Fiecare strafulgerare in miez de noapte, pe sinele tale ruginite, fiecare flash al unei dorinte neimplinite imi mai adauga cate un an de carcera launtrica sau un proces in derulare.
― Ce stii tu despre asta? Traieste cum poti, fii impulsiv, nebun si multumit, dar traieste alaturi de mine. Eu iti pot oferi garantia multumirii vesnice. Te ascund in labirintul meu tubular si te scap de inchisoare. Sa nu-mi ceri insa fericirea. Nu te-ai nascut pentru ea, deci nu i-ai putea rezista. Mizeria altora e fericirea noastra. Fii multumit cu fericirea ta!
― Cum m-ai vazut tu in toti acesti ani? Fericit, multumit, trist?
― Ca fiind al meu. Iar datoria mea e sa-ti ridic multumirea la rang de fericire.
― Cat va dura multumirea? Cum vei reusi sa ma ascunzi de mizerie?
― Ma ai pe mine! spuse metra.
― Multumesc, mama! suspina micul cersetor, cuibarindu-se sub rotile fumegande din depoul Republica, unde isi petrecuse primii treisprezece ani din viata.

Autor: Simona Bostan