| |
|
|
Tratamente cosmetice naturiste pentru
toate tipurile de ten
Ingrijirea tenului ar trebui sa fie o preocupare constanta. Unele
persoane neglijeaza acest aspect punand mereu altceva pe primul loc.
Altele “investesc” sume apreciabile in fiecare luna numai in produse
cosmetice. Sa recunoastem ca suntem incantate cand folosim o crema
frantuzeasca. Dar ce ne facem cand aceasta nu e deloc ceea ce ne
trebuie? Poate ar trebui sa ne concentram un pic atentia asupra unor
produse care chiar au efect si pe care, de cele mai multe ori, le
avem in casa. Asadar, nu reprezinta inca o cheltuiala adaugata la
bugetul familiei. Tot ce trebuie sa facem este sa ne pese un pic mai
mult de felul cum aratam si sa ne rezervam cateva minute pe zi
pentru noi insine.
Despre ce e vorba? Sunt convinsa ca fiecare gospodina are la
bucatarie tot felul de legume: rosii, castraveti, ceapa si usturoi,
cartofi, morcovi si ridichi. Aceste legume sunt excelente pentru a
se obtine din ele diverse masti cosmetice in functie de tipul de ten
pe care il aveti. Asadar, daca aveti tenul acoperit de impuritati se
recomanda folosirea unei masti obtinute din ridichii negre. Aceasta
masca se aplica numai dupa ce ati facut o baie de aburi pentru ca
porii pielii sa se deschida. Dati ridichiile prin razatoarea mica
dupa care aplicati-le pe fata. Trebuie sa va spun ca ustura si fata
se inroseste uneori destul de tare, dar nu va speriati. Asa stiti
sigur ca masca va avea efect. Dupa 15 minute clatiti delicat fata cu
apa calduta si aplicati o crema emoilenta. Veti avea in acest fel o
fata luminoasa si un ten curat, catifelat.
Dupa o zi de munca in mod sigur tenul nostru nu mai arata la fel de
proaspat si de inviorat ca de dimineata. Dar nu va panicati! Exista
un tratament cosmetic naturist si pentru aceasta problema. Secretul
este binecunoscutul cartof. Puteti sa-l folositi in mai multe moduri:
fie luati un cartof crud pe care il curatati si-l taiati felii dupa
care va stergeti fata cu ele; fie fierbeti un cartof ca pentru piure,
il amestestecati cu un galbenus de ou crud si putin lapte dulce;
puteti, de asemenea, sa folositi cartoful crud trecut prin storcator
si sa va stergeti fata cu sucul obtinut sau sa amestecati cartoful
fiert cu lapte si o lingura de ulei. Varianta a doua de tratament
cosmetic cu cartof este ideala daca aveti pe fata iritatii care va
provoaca o stare de disconfort.
Daca aveti fata palida sau excesiv de alba si tenul uscat, morcovul
va poate ajuta. Stoarceti morcovii, amestecati-i cu caimacul de la
cafea si obtineti astfel o varianta a unei masti foarte utile. O
alta varianta de masca se obtine in felul urmator: 3 morcovi dati
prin razatoare, amestecati cu 2 linguri de faina si 2 linguri de
smantana. Aceasta crema se aplica generos pe fata si pe gat, acolo
unde e cazul. Atentie la ochi, pentru ca poate produce usturimi. Nu
este deloc de neglijat servirea morcovului pur si simplu. Cand
sunteti la bucatarie si va pregatiti sa gatiti ceva bun pentru
familia dumneavoastra nu uitati sa serviti un morcov. Nu numai ca
acesta va contribui la ingrijirea tenului dumneavoastra dar el va
intari sanatatea intregului organism prin aportul de vitamine.
Pentru tenul uscat sau bronzat excesiv se recomanda utilizarea
castravetelui datorita continutului sau mare de apa. Faceti un piure
de castraveti si amestecati-l cu o lingurita de faina si una de ulei.
Pentru tenul obosit puteti folosi si combinatii de suc de morcov,
suc de castraveti si suc de lamaie (in proportie 3-3-8) cu care va
puteti tamponati fata.
Rosia de gradina, bine coapta, este un de remediu pentru tenul gras.
Ea se poate taia felii si cu acestea sa se stearga fata sau poate fi
strivita si aplicata pe fata pentru 15-20 de minute. Atentie la
rosiile de sera, lipsite de suc, care nu au acelasi efect ca si
rosiile de gradina. Daca aveti ten acneic usturoiul va rezolva
problema. E adevarat ca nu are tocmai un parfum atragator dar in mod
sigur este eficient. Striviti usturoiul pana obtineti un suc si
aplicati putin pe un tampon. Folositi acest tampon pe zonele cu
cosuri si o sa vedeti in curand ceva suprinzator: cosurile se vor
retrage si in scurt timp vor disparea complet. In cazul in care
aveti infectii in zona fetei le puteti trata cu extract de ceapa
amestecat cu miere. Rezultatele nu vor fi imediate si va fi necesara
repetarea tratamentului, dar e o cale verificata de a scapa de
infectii si de a va pastra tenul intact.
Autori: Cornelia Constantin (text)
Ian Britton (foto)
|
|



|
Acest material a aparut si in
cotidianul Cronica romana, in urma acordului dintre cele doua publicatii. |
|
|
|
|