Index | Arhiva
       

 
   

 

                               

Protejeaza-ti parul de soare

Perioada verii si, mai ales, cea a vacantei la mare este foarte dificila pentru parul tau. El se confrunta cu anumiti factori de mediu care au efecte negative asupra sa: apa sarata a marii, briza, radiatiile solare. Nu este indicat ca in aceasta perioada sa folosim fixativ sau spuma de par, intrucat ele slabesc si mai mult gradul de protectie al firelor. 

In fiecare dimineata ar trebui sa aplicam un balsam care sa nu necesite clatire („leave-in”). In comert  exista si produse de acest fel sub forma de spray, mult mai usor de utilizat, care prezinta totodata si factor de protectie solara. In cazul parului scurt este benefic un gel de par pentru protectie impotriva radiatiilor. Varfurile sunt cele mai afectate de soare si apa marii, asa ca produsul trebuie aplicat in special in aceasta zona. Parul trebuie spalat zilnic cu un sampon de calitate, care curata foarte bine, indepartand depunerile de sare, nisip, clor. Intrebuinteaza apoi un balsam normal care dupa 2-3 minute se clateste, iar la final se aplica balsamul „leave-in”. 

Daca ai norocul sa te bronzezi pe o plaja dotata cu dusuri este bine ca dupa ce iesi din mare, sa-ti tii parul cateva minute sub jetul de apa. In felul acesta, mentinerea sarii pe firele de par va fi impiedicata. Este bine sa-ti protejeti capul cu o palarie in timpul orelor cand soarele este puternic, chiar daca stai sub o umbrela, deoarece aceasta nu reduce indeajuns intensitatea radiatiilor solare.

 
Autor: Andreea Sipoteanu
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   
© Revista Familia ta. Citeste si tu Legea copyright-ului