Danemarca – tara lui Hamlet

Mica Sirenă, Tivoli, castelul Kronburg din Helsingor, sunt câteva dintre obiectivele pe care îți propui să le vizitezi neapărat când te afli în Danemarca. Țară scandinavă, Danemarca este formată din circa 500 de insule, dar numai 100 dintre ele sunt locuite. Construcții de o maiestuozitate ce-ți taie răsuflarea, catedrale, palate și castele într-un număr neașteptat de mare, amenajări incredibile, în cel mai mic detaliu, ale întregii suprafețe, indiferent de forma de relief, funcționarea neîntreruptă, de secole a unor centre manufacturiere de renume mondial, grija pentru om și natură – aceasta este Danemarca.

Castelul Kronborg, Elsinore, Danemarca
Castelul Kronborg, Elsinore, Danemarca

Țara aleasă de Shakespeare pentru Hamlet, „prințul nobil, cu inima aleasă, ce odihnește în cântul cetelor de heruvimi”, la Elsinore, în castelul Kronburg. Danemarca este un regat, cel mai vechi din lume, unde au domnit până acum 54 de monarhi, primul fiind Gormon Bătrânul. În toată această perioadă de un mileniu, prima femeie care conduce regatul este actuala regină, Margarethe II, care locuiește, împreună cu prințul Henri, în superbul palat Amalienborg, din centrul capitalei, deschis și vizitatorilor.

Copenhaga este cel mai mare oraș din Scandinavia. Orașul a devenit capitala Danemarcei în 1417. O plimbare în Tivoli, celebrul parc de distracții nu lipsește din nici un circuit turistic. Parcul a fost construit în 1843 de către ziaristul Georg Carstensen, în jurul unui lac și al fortificațiilor vechi ale orașului. Tivoli are propria sa gardă: 100 de copii între 9 și 16 ani, care supraveghează ca nimic să nu tulbure atmosfera de basm de aici, încheiată în fiecare seară cu uluitoare focuri de artificii. Pe cheiul de la intrarea maritimă în Copenhaga se află statuia cea mai cunoscută în Danemarca: Mica Sirenă.

Mica sirena, Danemarca, Copenhaga (sursa foto: Jim Nix, flickr.com)
Mica sirena, Danemarca, Copenhaga

Creată în 1913 de sculptorul Edvard Eriksen în semn de omagiu adus eroinei din povestirea lui Hans Christian Andersen, această statuie fragilă din bronz, de dimensiuni mult mai mici decât te-ai aștepta, a devenit simbolul orașului Copenhaga și al întregii țări. Sunt multe lucruri care merită să fie văzute și admirate în Danemarca, țara cu o personalitate deosebită, aparent contradictorie: pe de o parte, extrovertită, dedicată cultului soarelui în timpul verii și, pe de altă parte, tăcută, introvertită, sub imperiul zăpezii și al frigului, când întreaga activitate a comunității se desfășoară în spatele ușilor închise, în căldura plăcuta a căminului. Danezii susțin cu mândrie că moștenesc aceste trăsături de la strămoșii lor – vikingii.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest