Controversele asupra mortii imparatului Napoleon nu se mai termina…
Specialisti in domeniul medicinei legale, istorici ai vietii si mortii lui Napoleon s-au dedicat inca din anul 1961 cercetarilor cauzei mortii acestui om de stat francez. Unii spun ca moartea s-ar datora unei erori medicale, cancerului de stomac si, in cele din urma, otravirii acestuia cu arsenic. Primele doua supozitii – eroare medicala sau cancer de stomac, sunt definitiv respinse de Dr. Pascal Kintz.
Ultimele experiente conduse de l’Institut de Medicine Legale de Strasbourg si l’Université de Luxembourg, demonstreaza in mod definitiv ca Napoleon a fost otravit, fiind victima unei intoxicatii cronice cu arsenic. In fiecare an, experti in toxicologia medico-legala se intrunesc in congrese sub auspiciile The International Association of Forensic Toxicologists (TIAFT) pentru a stabili cauza exacta. Toti oamenii de stiinta care apartin acestei asociatii activeaza in laboratoare ale politiei, spitale, tribunale, institute de medicina legala, laboratoare specializate in diverse domenii inrudite. Dupa congresele de la Helsinki (2000), Praga (2001), Paris (2002), a urmat congresul de la Melbourne care a gazduit cel de-al 41-lea Simpozion international al asociatiei, intre 17-22 noiembrie 2003.
In prezentarea sustinuta la acest simpozion Dr. Pascal Kintz a facut cunoscute ultimele rezultate obtinute asupra chestiunii prezentei arsenicului in suvitele de par ale imparatului. Se mentioneaza in diverse publicatii oficiale ca „suvite de par apartinand lui Napoleon”, au fost pastrate cu mare grija si gasite la diverse persoane din anturajul acestuia. Toxicologul francez sustine ca Napoleon a fost otravit cu arsenic in mod lent. El a ajuns la aceasta concluzie aprofundand analizele nu numai asupra interiorului firelor de par, ci si a invelisului capilar. Dr. Kintz crede ca otrava a atins maduva spinarii, pornind de la par. Otrava provenea din alimentele ingerate si a fost impinsa de fluxul sanguin.
Parul lui Napoleon prezenta o concentratie de substanta toxica de 7-38 de ori superioara dozei „admise”. Detractorii acestei ipoteze resping afirmatia, sustinand ca arsenicul detectat era de origine exogena si nu a fost absorbita de imparat. Ei cred ca aceasta compozitie toxica era in mod normal utilizata in secolul XIX pentru conservarea parului. Alti cercetatori explica prezenta arsenicului in parul lui Napoleon prin folosirea produsului de catre vierii epocii. Acestia spalau butoaiele cu arsenic dupa care puneau strugurii la fermentat. Si aceasta supozitie a fost respinsa, considerandu-se ca obiceiul vierilor epocii de a curata butoaiele cu arsenic, nu era periculos pentru sanatatea omului, cu toate ca Napoleon era un cunoscut adept al vinului.
In anul 2000, scriitorul Ben Weider, mare admirator si colectionar al unor piese originale care au apartinut lui Napoléon a afirmat cu tarie în conferintele si interviurile acordate la televiziunea canadiana ca „Napoleon I Bonaparte a decedat datorita otravirii lente cu arsenic, si ca datorita noilor teste ADN, aceasta enigma ar putea fi elucidata”. Ben Weider detine suvite din parul lui Napoleon si este dispus sa suporte toate cheltuielile exhumarii. „Ramane doar ca guvernul si istoricii francezi sa-si dea acordul”. Specialistii Institutului medico-legal din Strasbourg confirma teza avansata de Ben Weider. Purtatorul de cuvant al lui Weider a declarat ca daca indoielile asupra mortii lui Napoleon persista, nu ramane decat sa se treaca la exhumarea imparatului.
