Între plantele binefăcătoare se număra și frumoasele albăstrele. Fac parte din familia „Compositae” și sunt cunoscute în popor și sub numele de vinețele, floarea graului, floarea paiului, corobatică, măturice sau zglavag. Fie că v-ați tăiat la mână, fie că aveți o iritație, folosiți albăstrele și nu veți regreta: vă vor calma, iar rana se va vindeca.
Albăstrelele au o tulpină înaltă de până la un metru. Frunzele sunt de culoare alburie și lineare. Planta este ceea ce se numește „o buruiană de cultură”, tipică semănăturilor de grâu și de secară. Mai poate fi întâlnită însă și pe marginea drumurilor, prin locuri uscate și pietroase, în zonele de câmpie și de deal din întreaga țară. Pentru întrebuințări terapeutice, se culeg florile marginale, pe timp uscat, după ce se ridică roua.
Se culeg din iulie până în septembrie
Recoltarea albăstrelelor se face în lunile iulie – septembrie, iar la uscare nu trebuie să se decoloreze. Florile sunt lipsite de miros și au un gust dulceag, ușor astringent.
Planta conține substanțe amare, tanin, săruri de potasiu, mangan etc. Este un bun diuretic, antidiareic și un calmant eficace. Acțiunea diuretică se datorează glucozidului, motiv pentru care este folosită în dispepsii. Mai este folosită în afecțiunile renale și ale vezicii urinare. Extern, se utilizează drept calmant în iritații oculare. Pentru folosirea ca leac intern se face o infuzie de flori, se îndulcește și se bea călduță de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. Dacă dorim să mărim acțiunea diuretică, florile de albăstrele se pot asocia cu frunze de mesteacăn, frunze de merișor și cozi de cireș. Pentru uz extern, florile de albăstrele se utilizează sub formă de cataplasmă și spălături pentru ochi ca tonifiant al mușchilor pleoapelor lăsate și ridate.
Să le pui la rană, nu alta!
Locuitorii satelor pun florile crude la tăieturi, acestea fiind un leac la îndemână în timpul secerișului și în accidentele din gospodărie. Florile plămădite în vin sau bere se dau celor care nu pot urina normal, iar ceaiul din flori uscate și pisate este bun ca purgativ, pentru răceli și boli de piept. Zeama de rădăcină se folosește pentru bolile de piele, iar ceaiul din flori, contra bolilor de rinichi.
Denumirea științifică a albăstrelei (Centaurea cyanus) vine de la grecescul Kentauros și din latinescul Cyanus (albastru). Luptătorii greci se spălau frecvent pe corp cu fiertura de albăstrele, pentru a se proteja împotriva bolilor de piele și a microbilor din praf.
Acest obicei a fost reluat în cel de al II-lea război mondial, când soldații primeau fiertura de albăstrele pentru a se spăla tot împotriva bolilor de piele care puteau apărea din lipsa condițiilor de igienă. Chiar și la ora actuală, dacă, din nefericire, în comunități apare râia, se folosește această fiertură sau cataplasme cu ea, după care se aplică o cremă din farmacie. Ceaiul de albăstrele este un bun dezinfectant, un dușman al murdăriei, al lipsei de igienă și un prieten eficace al curățeniei.
