În sufletul fiecăruia dintre noi, mai mult sau mai puțin constientizate, sunt prezente teama de suferință, teama de boală, teama de moarte. În general, cei cărora le-a fost transmis diagnosticul de cancer au trăit o asemenea stare de stupoare, încât au fost incapabili să urmărească, în continuare, discursul medicului. Perspectiva morții, mai ales în cazul unei persoane tinere, este paralizantă.
În mod firesc, aflarea diagnosticului de cancer stârnește emoții precum mania, tristețea, teama, frustrarea, sentimentul lipsei de control asupra propriei vieți. Acestea sunt sentimente umane normale și care, odată ce au apărut, caută să se exprime. Pe lângă o comunicare reală și permanentă cu sine și cu cei dragi, alte moduri utile de exprimare a emotiilor negative pot fi: ținerea unui jurnal, desenul, pictura, alcătuirea de colaje, sculptura, olăritul, cititul, rugăciunea sau meditația
Conform mărturisirilor făcute de persoane care au trecut printr-o astfel de experiență, șocul inițial a fost urmat de conștientizarea caracterului finit al vieții, de o schimbare a priorităților, acordând mai mult timp familiei și celor dragi, propriei persoane, de o întoarcere spre sine și spre religie. În aceste momente pot fi utile discuțiile cu prietenii, consilierea psihologică, discuția cu un preot.
Aflarea diagnosticului de cancer aduce schimbări nu numai în viața persoanei în cauză, ci și în viața partenerului sau de cuplu, a familiei, a prietenilor. Persoana ce îngrijește un bolnav de cancer poate trece prin stări de stres, anxietate, depresie, poate trăi sentimente de culpabilitate. Neglijarea propriei sănătăți nu îl va ajuta cu nimic pe bolnav, putându-i stârni, chiar, sentimente de culpabilitate.
Iată câteva sugestii pe care le puteți urma, dacă vă aflați într-o asemenea situație:
- Căutați sprijin, discutând cu alte persoane care au în îngrijire membri ai familiei sau prieteni bolnavi de cancer;
- Desfășurați, în mod regulat, o activitate plăcută: mergeți la film sau la teatru, întâlniți-vă cu prietenii, pictați, desenați etc.;
- Solicitați ajutorul prietenilor, membrilor familiei extinse sau organizațiilor specializate în servicii de asistență socială;
- Recunoașteți semnele stresului (epuizare continuă, stări frecvente de rău, tulburări de somn, nerăbdare, iritabilitate, tendințe de izolare, lipsa bucuriei) și încercați să faceți schimbări pentru a-l reduce;
- Fiți blânzi și toleranți cu dumneavoastră inșivă – dacă apar sentimente ocazionale de mânie și frustrare nu înseamnă că vă iubiți mai puțin partenerul, părintele sau copilul bolnav;
- Apelați la ajutor profesional dacă stările de depresie sau de anxietate vă copleșesc.
Uneori, poate fi dificil să vorbești cu o persoană bolnavă de cancer: să știi ce să spui și ce să nu spui, cum să-i fii alături fără a deveni intruziv sau cicălitor. Iată câteva moduri prin care vă puteți arăta sprijinul:
- Mențineți deschise căile de comunicare. Uneori, este mai bine doar să asculți, fără a încerca să conduci conversația. Discutați despre vechile subiecte, nu lăsați ca orice conversație să se concentreze asupra bolii;
- Respectați nevoia bolnavului de a fi uneori singur; lăsați-l să-și exprime sentimentele de mânie sau de frustrare, fără a o lua personal;
- Ajutați-l să rămână activ: unii oameni suportă mai bine situația, dacă nu renunță la activitățile anterioare aflării diagnosticului;
- Exprimați-va sentimentele cu sinceritate, dar fără a copleși persoana bolnavă, fapt ce i-ar putea genera un stres suplimentar;
- Oferiți-vă ajutorul concret (să-i faceți cumpărăturile, să-i scoateți câinele la plimbare sau să-i luați copiii de la școală) sau întrebați-l de ce are nevoie;
- Folosiți limbajul non-verbal pentru a vă comunica sprijinul: mențineți contactul vizual, ascultați cu atenție, nu evitați perioadele de tăcere, zâmbiți și atingeți-l;
- Deoarece un diagnostic de cancer aduce cu sine multe schimbări, încercați să fiți polul stabil în viața bolnavului;
- Ascultați înainte de a oferi sfaturi;
- Alegeți-vă cu atenție cuvintele – evitați frazele de genul „Știu prin ce treci”, sau „Știu ce simți”;
- Odată confirmat, nu negați realitatea diagnosticului. Evitați fraze de genul „Totul va fi bine”, deoarece tratamentul ar putea fi ineficient;
- Lăsați-vă îndrumat. Fiți deschiși la sugestii și la sfaturile specialiștilor;
- Nu vă minimalizați propriile sentimente. Dacă nu le luați în seamă, nu veți mai putea fi la fel de disponibili emoțional pentru a ajuta persoana bolnavă;
- Evitați să vă îngrijorați peste măsură.
După cum se știe, trupul și psihicul se influențează reciproc. Boala generează stres și emoții negative. Psihicul le poate perpetua sau poate răspunde, la rândul său, prin emoții și gânduri pozitive sau prin comportamente sanogene. Dacă, din punct de vedere medical, nu aveți de ales decât să respectați tratamentul și să urmați indicațiile medicilor, din punct de vedere psihologic aveți la dispoziție multiple resurse pentru îmbunătățirea calității vieții dumneavoastră și a celor dragi.
