Mulți dintre noi ne plângem că nu mai avem chef de muncă. Li se întâmplă asta mai ales oamenilor de afaceri, dar și celor care muncesc câte 10-12 ore pe zi. Sunt afectați și profesorii, medicii etc. cei care vin în contact permanent cu oamenii.

Lipsa odihnei după o zi de muncă reprezintă un mare stres pentru organism, apare senzația de oboseală (uneori permanentă), dureri mari de cap, tensiunea crește, suntem încordați, iritați și pot apărea chiar și alergii. De cele mai multe ori, oboseala obișnuită se transformă într-una cronică. Persoanele aflate în această situație și nu mai reușesc să adoarmă sau se trezesc noaptea de mai multe ori, și treptat se instalează insomnia.
Dacă lucrăm la serviciu câte 12 ore pe zi și când venim acasă continuăm să avem o activitate solicitantă, capacitatea de munca va scădea treptat. Mulți dintre noi nu știm cum să ne odihnim după o zi grea de muncă, nu putem să alungăm gândurile legate de probleme de serviciu. Chiar și când ajungem acasă, în sânul familiei, ne gândim tot la problemele apărute la serviciu. Și ce-i mai rău, este că aceste gânduri continuă și în timpul somnului. Și astfel nopțile devin un calvar…
Trebuie să învățăm să ne destindem, să scăpăm de tensiunea de la serviciu. Din păcate, nu toți știm să ne alegem metodele potrivite de destindere și cădem în plasa consumului de alcool, de tutun sau chiar mai rău, fără să sesizăm că acestea creează dependențe grave. Așadar, în loc să învățăm să ne rezolvăm o problemă, cream unele și mai grave.
Ca să scăpăm de stres, trebuie să încercăm să dormim cât mai mult, să facem sport, să ne plimbăm în aer liber. O baie bună sau un duș fierbinte pot fi foarte relaxante. De asemenea, trebuie să încercăm să comunicăm cu familia și cu prietenii, pentru că ei ne pot ajuta foarte mult.
Este foarte important să ne planificăm timpul, astfel încât să ne odihnim suficient și să scăpăm de gândurile mai puțin confortabile. Este bine să încercăm să impunem această idee și în subconștient. Dacă nu reușim să rezolvăm singuri problema, este recomandat să apelăm la ajutorul unui psiholog.

Lipsa somnului suficient poate darama tot ce am construit. Apar erorile de judecata, lipsa recunoasterii oportunitatilor si problemele de memorie.
Interesant articolul.