Cele mai bune mese de călcat

După ce ai ales un fier de călcat performant este indicat să-ți îndrepți atenția către o masă de călcat fiabilă, care să-ți ușureze din efort. Unele persoane obișnuiesc să calce pe mese obișnuite, care de cele mai multe ori se deteriorează rapid din cauza temperaturii ridicate sau nu acordă importanță alegerii unei mese de călcat adecvate, ajungând să le înlocuiască la intervale scurte de timp.

O masă de călcat de calitate trebuie să fie, în primul rând, stabilă, să aibă o greutate considerabilă, dar în același timp să fie ușor de montat/demontat și ușor de depozitat. De asemenea, contează foarte mult materialul din care sunt realizate, precum și accesoriile cu care vin la pachet, fiind incluse de obicei huse de protecție. Multe dintre modelele mai performante au o serie de funcții, precum încălzirea sau aspirarea, care te ajută să calci mai rapid, o varietate de materiale.

cea mai buna masa de calcat

Top 7 cele mai bune mese de călcat în 2025

Dacă încă nu știi cum este mai bine să-ți alegi o masă de călcat bună, atunci mai jos ai o listă cu principalele opțiuni de pe piață, pentru ca apoi să trecem în revistă principalele criterii de selecție.

#1 Masă de călcat profesională Lelit

Masa de calcat profesionala LelitMasa de călcat profesională de la Lelit este unul dintre modelele complete, cu funcții și accesorii care ușurează efortul și reduc din timpul petrecut la călcare.

Masa Lelit este prevăzută cu funcție de încălzire, la 600W, astfel încât hainele se vor călca mai repede și uniform pe ambele părți. Funcția de aspirare și cea de suflare sunt destinate mai ales materialelor, ușoare și sensibile, care sunt călcate mai bine cu ajutorul aburilor.

Designul este simplu, dar foarte stabil, cu picioare prevăzute cu strat de anti-alunecare. De asemenea, masa de călcat Lelit are un suport pentru fierul de călcat și un spațiu inferior unde pot fi așezate hainele deja călcate. Blatul mesei este dintr-un metal tratat special anti-rugină, extrem de rezistent la orice tip de temperatură sau acțiune a aburilor puternici.

Avantaje:
• Blat încălzit la 600W;
• Funcții de aspirare și suflare;
• Blat din metal zincat
• Suport pentru fierul de călcat și haine;
• Reglare înălțime 75 și 97 cm

Dezavantaje:
• Prețul destul de ridicat.

Mai multe detalii și preț…

#2 Masă de călcat premium ASSAI, FOPPAPEDRETTI, 100x50cm

Masa de calcat premium ASSAI, FOPPAPEDRETTI, 100 x 50 cmAcest model de masă de călcat este realizat din lemn masiv, stabilă și reglabilă în funcție de înălțimea persoanei. Se pliază simplu pentru a fi depozitată în orice colț al casei, fiind prevăzută cu 4 rotile, pentru o mai bună mobilitate și pentru a proteja podeaua de zgârieturi.

Masa de călcat Assai este dotată cu un spațiu retractabil pentru fierul de călcat și raft inferior pentru așezarea hainelor călcate.

Masa este prevăzută cu perforații pentru a permite aburilor fierbinți să circule, fără să deterioreze suprafața de lemn. Designul este simplu și elegant, potrivindu-se aproape oricărui stil de amenajare interioară.

Avantaje:
• Realizată din lemn natural masiv;
• Blat cu perforații pentru aerisire;
• Inălțime reglabilă;
• Prevăzută cu rotile pentru mobilitate;
• Suport pentru fierul de călcat și pentru haine;

Dezavantaje:
• Prețul ridicat.

Mai multe detalii și preț…

#3 Masă de călcat profesională Polti Vaporella Top

Masa de calcat profesionala Polti Vaporella TopPolti a creat această masă de călca profesională pentru a schimba cu totul experiența sesiunilor banale de călcare.

Cu ajutorul mesei de călcat Polti Vaporella cu suprafață mare de lucru vei putea călca orice haină dorești, fiind prevăzută cu un accesoriu special pentru călcarea cămășilor cu mânecă lungă.Este un model stabil, cu 4 picioare acoperite cu un material anti-alunecare.

Blatul este prevăzut cu perforații din metal, pentru a permite aburului fierbinte să circule, fără să ude țesătura sau să deterioze materialul mesei de călcat. Vine la pachet cu un spațiu pentru fierul de călcat și un altul pentru hainele călcate. Se desface foarte simplu, același lucru fiind valabil și apoi la depozitare.

Avantaje:
• Suprafață mare de lucru;
• Stabilitate dată de cele 4 picioare;
• Inalțime reglabilă;
• Suport pentru fierul de călcat și pentru hainele călcate;
• Suport pentru călcarea mânecilor lungi.

Dezavantaje:
• Prețul.

Mai multe detalii și preț…

#4 Masă de călcat Vileda Premium Plus, 133x44cm

Masa de calcat Vileda Premium Plus, 133x44 cmMasa de călcat de la Vileda te ajută să termini mult mai repede călcarea, datorită unui sistem special de ventilație al aburilor fierbinți. Aceștia circulă liberi, fără se oprească în husa mesei de călcat, iar metalul din care este realizat blatul se încălzește îndeajuns pentru a contribui la călcarea simultană pe ambele părți ale hainelor.

Se depozitează ușor oriunde în casă, este o masă de călcat stabilă, cu picioare plate fixe, și poate fi reglată în funcție de înălțime, de la 70 la 96 cm. Vine cu un suport incorporat pentru fierul de călcat.

Avantaje:
• Blat metalic;
• Stabilitate dată de picioarele plate;
• Suport pentru fierul de călcat;
• Sistem de ventilație.

Dezavantaje:

Mai multe detalii și preț…

#5 Masă de călcat Vileda Eco, 120 × 38 cm

Masa de calcat Vileda Eco, 120 × 38 cmO altă masă de călcat practică este modelul Eco de la Vileda. Se impune prin stabilitate și funcție de reglare a înălțimii până la 97 cm.

Blatul mesei de călcat Vileda Eco este realizat din material care nu absoarbe apa și permite ca hainele să fie călcate cu aburi din abundență, fără deteriorarea mesei de călcat.

Designul este simplu și modern, cu mici detalii pe husa permeabilă a mesei de călcat. Suprafața de lucru este generoasă, cu o lungime a mesei de 136 cm, iar pachetul conține și un suport lateral pentru fierul de călcat.

Avantaje:
• Material rezistent;
• Suport pentru fierul de călcat;
• Suprafață mare de lucru;
• Inălțime reglabilă.

Dezavantaje:

Mai multe detalii și preț…

#6 Masă de călcat Leifheit Air Board Express M Solid, 120 x 38 cm

Masa de calcat Leifheit Air Board Express M Solid, 120 x 38 cmMasa de călcat Leifheit este recomandată pentru persoanele care doresc un model ușor, la fel de funcțional și simplu de depozitat. Designul ergonomic face ca această masă de călcat să fie ușor de manevrat, având un sistem reglabil, până la o înălțime de 98 cm.

Suprafața de lucru a mesei de călcat Leifheit Air Board este perforată și acoperită de o husă din bumbac fin, prin care aburii fierbinți pot trece ușor, fără să supraîncălzează blatul sau să deterioreze materialul husei.

Lungimea mesei de călcat (de 120cm) este suficientă pentru călcarea oricărui tip de haină, de la cămăși la fuste lungi. Ceea ce o distinge de alte modele este suportul pentru fierul de călcat, care este îndeajuns de rezistent pentru a susține și stațiile de călcat.

Avantaje:
• Prețul;
• Suprafață de lucru perforată;
• Suport rezistent pentru fier și stații de călcat;
• Inălțime reglabilă.

Mai multe detalii și preț…

#7 Masă de călcat Leifheit AirBoard M Solid, 120 x 38 cm

Masa de calcat Leifheit AirBoard M Solid, 120 x 38 cmLa doar 4.4 kg greutate, masa de călcat AirBoard de la Leifheit este unul dintre cele mai ușoare și ergonomice modele de pe piață.

Blatul mesei de călcat AirBoard Solid are funcție Thermo-Reflect, prin care hainele se calcă mult mai rapid, prin faptul că materialul husei reflectă căldura emanată de fier și astfel materialul este uniformizat pe ambele părți, simultan.

Are o lungime de 120 cm, potrivită pentru orice tip de haine, materialul husei fiind dintr-un bumbac fin, prin care trec cu ușurință aburii de la fierul de călcat. Un alt plus este înălțimea reglabilă a mesei, care poate ajunge până la 98 cm.

Avantaje:
• Prețul;
• Suprafață de lucru perforată;
• Suport rezistent pentru fier de călcat;
• Inălțime reglabilă.

Dezavantaje:

Mai multe detalii și preț…

Oricare dintre modelele de mai sus poate reprezenta o alegere bună. Bineînțeles, alegerea depinde în funcție de funcționalitate, dar și de aspect și preferințele personale. Dacă încă nu știi care este cea mai bună masă de călcat pentru tine, vei găsi în continuare mai multe informații utile pentru o alegere inspirată.

Cum alegem masa de călcat potrivită

Dacă cauți cea mai bună masă de călcat, perfect potrivită nevoilor tale, atunci este bine să ții cont de anumite detalii și caracteristici. Depinde foarte mult de tipul de haine, lenjerii sau ale textile pe care le calci în mod regulat, spațiul de depozitare disponibil și preferința pentru unele funcții adiționale.

În lista următoare vom trece în revistă principalele criterii care te vor ajuta să te hotărești mai ușor cu privire la masa de călcat potrivită pentru tine.

Materiale

În primul rând, dacă îți dorești o masă de călcat fiabilă, este de preferat să optezi pentru modelele cu blat și picioare metalice, mult mai rezistente în timp și considerabil mai stabile decât plasticul. De asemenea, picioarele mesei de călcat ar trebuie să fie prevăzute cu un înveliș din material cauciucat, pentru a nu zgâria podeaua atunci când muți obiectul în casă.

În al doilea rând, la fel de important este și materialul din care este realizată husa mesei de călcat. Este recomandat să fie din bumbac, un material permeabil la aburi, care respiră și permite o călcare mai rapidă, prin faptul că nu se risipește căldura emanată de la fierul de călcat. Un material sintetic va fi cu siguranță mai iefitin, dar în timp, se deteriorează și își pierde din proprietățile de protecție.

Dimensiuni

În privința dimensiunile contează foarte mult tipul de textile pe care le calci în mod obișnuit. Dacă ai nevoie de o masă de călcat doar pentru haine, atunci o dimensiune de 120 x 35cm este suficientă. Însă, pentru călcarea lenjeriilor de pat și a altor textile voluminoase, este recomandată o masă de călcat care să depășească 130 x 40cm.

Alte caracteristici și funcții utile

O caracteristică esențială este posibilitatea de reglare a înălțimii mesei de călcat, pentru a se potrivi staturii tale. În acest sens sunt indicate modele care se pot regla până la 98 cm, cu picioarele lungi și stabile.

Dacă folosești o stație de călcat atunci este bine să verifici durabilitatea suportului pentru fierul de călcat, dacă este potrivit pentru o greutate mai mare.

De asemenea, dacă nu dispui de un loc special pentru a pune hainele imediat după ce le-ai călcat, atunci un suport pentru acestea este binevenit. Acestea este de obicei atașat sub masa de călcat, fără a mai fi nevoie să te duci de fiecare dată la dulap, pentru a pune la loc fiecare haină proaspăt călcată. Pentru cei care calcă destul de des cămăși sunt recomandate modelele care au inclus un suport pentru umerașe, fiind o soluție simplă de economisire a timpului.

Modelele premium de mese de călcat au incorporate o serie de funcții, care contribuie la procesul de călcare. Aici ne referim la funcția de încălzire, care ajută hainele să se calce mai rapid, funcția de suflare care este benefică pentru materialele mai pretențioase și funcția de aspirare, pentru o mai bună pătrundere a aburilor în material.

Preț

Prețul meselor de călcat poate varia de la cele 200-300, în cazul meselor accesibile, până la peste 1500 de lei, în cazul produselor premium. Prețul ridicat al mesele de călcat premium poate fi justificat prin funcțiile adiționale, de încălzire și aspirare, materialele de calitate, mai durabile, și o stabilitate mai bună.

Până la urmă, tot ceea ce contează este volumul și tipul de haine pe care le calci zi de zi. Pentru un uz rar, doar pentru cămăși sau tricouri, o masă de călcat de lungime medie, cu sistem de reglare a înălțimii și suport pentru fierul de călcat este mai mult decât suficientă.

Producători de mese de călcat

Branduri precum Lelit sau Polti sunt recunoscute pentru fiarele și stațiile de călcat profesionale, dar au și produse destinate uzului casnic, printre care se află și mese de călcat perfomante. Majoritatea acestor modele au incluse funcții adiționale, cu diferite suporturi și sunt realizate din materiale rezistente și durabile. Dacă nu dorești să depășești un anumit buget, atunci există o serie de alternative, mult mai accesibile, dar funcționale.

Lelit

Lelit este un brand de origine italiană, pentru care pe primul plan se situează performanța și calitatea produselor, realizate din cele mai de top materiale. Lelit se evidențiază prin designul simplu, dar elegant, care suprinde la prima vedere, și prin prețurile accesibile, în comparație cu alte modele asemănătoare. Lelit distribuie produse în întreaga lume, din America până în Asia, cele mai apreciate fiind espressoarele și stațiile de călcat.

Mesele de călcat Lelit se remarcă printr-un design atractiv, sunt realizate din materiale rezistente, cum este metalul zincat și asigură o bună stabilitate în timpul călcării. Sunt prevăzute cu diferite funcții, de la încălzire și aspirare, ajutând la o călcare mai rapidă și delicată cu hainele. Se depozitează simplu oriunde în casă, iar înălțimea este reglabilă în funcție de statura persoanei.

Polti

Compania Polti a fost înființată în 1978, specializată inițial pe producția de electrocasnice. Cel mai renumit produs Polti este primul fier de călcat cu aburi, Vaporella, prevăzut cu un boiler. În scurt timp s-a evidențiat pe piața electrocasnicelor din Europa, în prezent fiind unul dintre principalii producători de aparate de curățat.

Mesele de călcat Polti se încadrează standardelor de calitate ridicate ale acestui brand, fiind realizate din materiale durabile, conferind o mare stabilitate și precizie în timpul călcării. Blatul este de dimensiuni generoase și este susținut de 4 picioare solide, acoperite cu un strat protector pentru evitarea deteriorării podelei. Unele modele vin la pachet cu accesorii adiționale, cum este suportul pentru călcarea mai simplă a mânecilor cămășilor.

Vileda

Vileda este un cunoscut brand german care se distinge prin calitatea produselor pentru casă și aparate de curățat. Este parte a companiei Freudenberg Group, bazându-se pe o tradiție în domeniu de peste 65 de ani. Gama de produse Vileda este una variată, cuprinzând o serie de modele de mopuri, aparate de curățat, materiale pentru menaj și tot ceea ce este necesar pentru curățarea și aranjarea hainelor.

Vileda produce și mese de călcat, la prețuri accesibile în comparație cu calitatea pe care o oferă. Mesele de călcat Vileda sunt realizate din materiale rezistente, prevăzute cu sistem de ventilație, pentru ca aburii să circule liberi și să nu umezească hainele mai mult decât este nevoie. Suprafața de lucru este generoasă și potrivită pentru orice tip de haină, cu picioare plate pentru o mai bună stabilitate.

Leifheit

Înființată în 1959 de către Günter Leifheit, compania care îi poartă numele s-a specializat pe producție de aparate pentru întreținerea sănătății, casă, bricolaj, electrocasnice și climatizare. Este unul dintre brandurile germane cele mai apreciate, pentru consecvența în calitate și prețuri accesibile. S-a impus de-a lungul timpului pe piața europeană, ca unul dintre liderii în materie de inovație și tehnologie în domeniul curățeniei și a îngrijirii personale.

Mesele de călcat Leifheit se disting de celelalte modele printr-un design plăcut și vesel, fiind mult mai ușoare și ușor de manevrat. Sunt prevăzute cu un sistem de reglare a înălțimii, iar blatul este perforat, pentru o mai bună circulare a aburilor calzi. Se depozitează oriunde în casă, fiind ușor de asamblat și strâns. Lungimea este una medie, potrivită pentru călcatul hainelor și a lenjeriilor de pat de o persoană.

Foppapedretti

In 1946 Ezio Foppa Pedretti este cel care înființează „Toy Factory of the Foppa Pedretti brothers”, un magazine de jucării din lemn pentru copii. Treptat producția se extinde spre obiecte de mobilier pentru cei mici, apoi spre alte obiecte din casă, toate fiind pe bază de lemn masiv natural. În prezent, Foppapedretti deține o gamă largă de produse, de la cărucioare pentru copii la scaune și uscătoare de rufe. Unele produse încă sunt realizate din lemn natural, deviza companiei fiind crearea de obiecte practice și inventive, păstrând calitatea ridicată a materiiei prime.

Masa de călcat de la Foppapedretti are cadrul și picioarele din lemn masiv, un material rezistent și care conferă un design vintage obiectului. Este prevăzută cu un suport pentru fierul de călcat și un suport pentru hainele călcate, fiind de dimensiuni relative reduse, mai potrivită pentru un uz nu atât de frecvent sau pentru textile voluminoase.

Bosch

Una dintre cele mai importante companii multinaționale de inginerie și electronică, Bosch a fost creată în anul 1886, de către Robert Bosch, în Stuttgart. Pentru mult timp, Bosch a fost renumit mai ales pentru componentele auto de calitate, gama de produse fiind extinsă, ulterior. Acum poți alege dintre diferite modele de electrocasnice mici și mari marca Bosch, printre care se numără fiarele de călcat, fierbătoarele electrice, frigiderele, mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe, uscătoarele de rufe și altele.

Dintre toate modele de mese de călcat prezentate până acum, cea de la brandul Bosch are un design modern, care se distinge prin eleganță și funcționalitate. Este prevăzută cu un mod de extracție al aerului, pentru ca aburii să pătrundă mai bine în țesătură și un alt mod de încălzire, pentru o călcare mai rapidă. Suportul pentru fierul de călcat poate susține orice model și stație de călcat.

Zilan

Zilan se recomandă ca un brand calitativ, cu produse la prețuri pentru toate buzunarele, fiind ales de clienți mai ales pentru gama largă de opțiuni. Bazele companiei au fost puse în 1994, devenind în prezent unul dintre 1000 cei mai renumiți exportatori din Europa și Asia, accentual fiind pus pe electrocasnice mici și mari.

Mesele de călcat Zilan sunt rezistente, datorită cadrului și picioarelor metalice, cu diferite caracteristici în funcție de model. Unele prezintă suport pentru fier de călcat și un altul pentru agățarea hainelor sau a umerașelor. Dimensiunile variază, dar nu depășesc 120 cm lungime, făcând parte din categoria standard a meselor de călcat. Materialul husei este special conceput cu microfibre, pentru o absorbție rapidă a aburilor.

Heinner

Heinner face parte din portofoliul companiei românești de distribuție Network One Distribution, care deține peste 90 de branduri. Se remarcă pe piață mai ales datorită producției de produse de IT și software la electrocasnice, îngrijire personală și confortul casei, fiind o companie care se recomandă prin flexibilitate și credibilitate. Brandul Heinner oferă clienților produse la unele dintre cele mei mici prețuri, de la electrocasnice la accesorii pentru casă și grădină.

Mesele de călcat Heinner fac parte din aceiași gamă accesibilă ca preț, cu diferite modele, pentru toate gusturile. Unele modele au blatul și picioarele metalice, acoperite cu strat anti-alunecare, și dimensiuni care nu depășesc lungime de 125 cm. De asemenea, mesele de călcat sunt prevăzute cu o husă din bumbac, prin care aburul pătrunde ușor și sistemul perforat al blatului previne umezirea hainelor.

Concluzie

După achiziționarea unui fier de călcat performant urmează și alegerea unei mese de călcat pe măsură. Primele aspecte pe care este bine să le aveți în vedere sunt reglarea înălțimii mesei, lungimea și lățimea, materialul din care este realizat blatul și picioarele. Cu cât o masă de călcat este mai puternică și stabilă, cu atât se va ușura și călcarea hainelor.

Este important să alegeți o masă de călcat bună, care să îndeplinească funcțiile de care aveți nevoie, fie că este vorba de dimensiuni mai mari pentru textile voluminoase, fie moduri incorporate de încălzire sau aspirare pentru o varietate largă de țesături. Voi ce masă de călcat folosiți și care dintre modelele de mai sus vi se pare cel mai practic și avantajos ca preț?

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest