Pentru că organismul este capabil să funcționeze chiar și cu un singur rinichi sau cu cei doi rinichi funcționând la o capacitate de doar 20%, foarte multe dintre afecțiunile la nivelul acestor organe sunt depistate foarte târziu. Și totuși, rinichii au un rol foarte important în buna funcționare a corpului uman și este esențial să îi protejăm și să ne asigurăm că funcționează la capacitate maximă.

Astăzi vorbim despre 10 obiceiuri nesănătoase comune care, în timp, ne pot afecta rinichii și pot duce la disfuncții grave:
1. Nu bei suficientă apă
Rinichii au nevoie de lichide pentru a funcționa bine. Dacă nu bei suficientă apă, toxinele se acumulează în sânge și, pentru că ești deshidratat(ă), rinichii nu le pot elimina. Verifică ce culoare are urina! Dacă e de un galben închis sau are un miros înțepător, probabil trebuie să bei mai multă apă.
2. Nu dormi suficient
Diverse studii au scos la iveală faptul că lipsa de somn poate duce la boli de rinichi. Țesutul rinichilor se regenerează în timpul somnului, astfel că tulburările de somn îi pot afecta serios.
3. Nu urinezi la timp
Este foarte important să îți golești vezica atunci când simți nevoia. Dacă te abții în mod constant, presiunea din rinichi crește și se poate ajunge chiar la cedarea rinichilor sau la incontinență urinară.
4. Mănânci prea multă sare
Consumul ridicat de sare crește tensiunea arterială și pune multă presiune pe rinichi. Sarea este foarte importantă pentru organism, însă în cantități moderate.
5. Consumi prea mult alcool
Alcoolul (consumat în exces) afectează sănătatea sistemului digestiv, este dăunător pentru ficat, dar și pentru rinichi. Bea alcool cu moderație și nu mai mult de 1-2 pahare de vin pe zi.
6. Fumezi
Fumatul duce la ateroscleroza, iar îngustarea și întarirea vaselor de sânge afectează fluxul sanguin către toate organele importante, inclusiv rinichii.
7. Consumi prea multe proteine
Potrivit unui studiu realizat la universitatea Harvard, prea multe proteine în dietă pot afecta buna funcționare a rinichilor. În urma digestiei proteinelor se produce amoniac, care este neutralizat cu greu de către rinichi. Mai multe proteine înseamnă un efort mai mare pentru rinichi.
8. Nu îi oferi organismului un aport suficient de vitamina B6 și/sau de magneziu
Un nivel scăzut de vitamina B6 crește riscul formării de pietre la rinichi. Același lucru se întâmplă și în cazul în care ai un deficit de magneziu în organism. Calciul, în lipsa magneziului, nu se mai poate absorbi, ceea ce duce la formarea de calculi renali.
9. Consumi prea multa cafeină
Cafeina crește tensiunea arterială, ceea ce afectează buna funcționare a rinichilor.
10. Nu-i permiți organismului să se vindece
De câte ori nu te-ai dus la birou răcit/a sau imediat dupa o gripă care te-a ținut în pat pentru câteva zile? Diverse studii au indicat faptul că persoanele care nu se odihnesc suficient și nu permit organismului să își revină după o boală au șanse mult mai mari de a dezvolta diverse afecțiuni renale.
