Unghiile bebelușului

Nou-născutul are, de cele mai multe ori, unghii care depășesc vârfurile degetelor și de aceea trebuie tăiate cât mai repede, pentru a nu se zgâria pe față. Dar cum trebuie procedat?

Îngrjirea unghiilor presupune multă atenție și îndemanare pentru orice femeie, însă, când vine vorba de propriul tău bebeluș, lucrurile se schimbă, deoarece această operațiune constituie o adevărată artă. Finețea pielii, dimensiunile mici ale unghiei și, nu în ultimul rând, faptul că cel mic se mișcă într-una, complică situația. Și de parcă nu ar fi îndeajuns, unghiile bebelușului sunt subțiri, ascuțite și cresc foarte repede, fiind nevoie să fie tăiate chiar de două ori pe săptămână.

Unghiile bebelusului

Când și cum se taie?

Tăierea unghiilor nu se face imediat dupa baie, atunci când sugarul este agitat și înfometat. Medicii pediatrii susțin că momentul propice pentru a le tăia este atunci când copilul doarme adânc. Unghiile de la mâini se taie întotdeauna pe rotund, în timp ce unghiile de la picioare se taie în linie dreaptă, fără a interveni la colțuri.

Este nevoie de o forfecuță specială?

Forfecuțele pentru copii sunt ideale, deoarece au vârful rotund, pentru a nu risca tăierea sau înțeparea copilului la o mișcare imprevizibilă a acestuia. Acestea au o învelitoare protectivă pentru păstrare în siguranță și evitarea contactului cu diverși microbi și au o margine de tăiere fină.

Infecții ale unghiilor

Unghiile sunt adevărate surse de ‘informații’, care, prin modificările lor, pot indica o serie de afecțiuni ale organismului. Aspectul lor ajută la diagnosticarea unor boli sau poate duce la recunoașterea unei agresiuni a diverșilor agenți externi, fie ei de natură infecțioasă, mecanică sau chimică. Petele de pe unghii și ușurința ruperii lor sunt un prim semn al apariției unei anemii – cea mai frecventă formă de anemie întâlnită la sugar și la copilul mic este cea produsă de lipsa de fier și care afectează 25-30% dintre sugari, 20% dintre preșcolari și 7% dintre școlari. Principalele semne ale unor unghii cu probleme sunt îngălbenirea, exfolierea, pătarea sau deformarea lor.

Rosul unghiilor – o problemă?

Acest comportament se întâlnește des la copiii trecuți de vârsta de 3-4 ani, de aceea specialiștii au căutat să afle cauzele acestei îndeletniciri, deoarece această problemă nu poate fi neglijată de părinți. S-a constatat că rosul unghiilor este un obicei greu de corectat și care adesea se moștenește sau se asociază cu privitul la televizor, stări de nervozitate, discuții sau conflicte sau orice ale situații care solicită concentrare din partea copilului. Sfaturile celor din jur, cum ar fi ungerea degetelor cu chinină, albastru de metil sau ardei iute, nu au efect decât temporar. Din păcate, obiceiul odată format poate rămâne definitiv. De aceea, părinții trebuie să vorbească cu medicul pediatru despre această problemă și împreună să găsească o metodă prin care acest obicei să fie eliminat.

Unghia încărnată

Afecțiunea cel mai des întâlnită este aceea a unghiei încarnate, cauzată de manevrele greșite de pedichiură sau manichiură, de umezeala prelungită sau o încălțăminte neadecvată; aceasta poate evolua cu sau fără inflamație. Unghia încarnată are marginile în interior și determină o leziune în țesuturile moi din jurul degetului, fiind însoțită, de obicei, de o reacție inflamatorie locală. De cele mai multe ori ea este favorizată de mici traumatisme locale care pot fi relativ superficiale și în urma cărora inflamația evoluează în câteva ore sau zile, cu o creștere de volum a degetului, alături de înroșirea și apariția unei dureri locale. În cazuri mai grave se poate întâmpla ca infecția inițială să se transforme într-un panarițiu profund, atunci când sunt afectate și structurile profunde ale degetului. Leziunea produsă de unghia încarnată înlesnește intrarea unor diverși agenți infecțiosi în organism și care are drept rezultat apariția unui abces – o colecție de puroi care poate necesita o intervenție a medicului pentru drenarea puroiului.

Sfaturi generale

– Îngrijirea unghiilor copilului se face săptămânal și se va evita tăierea lor prea scurt, pentru a evita formarea de unghii încarnate sau eventual ciupirea pielii.
– Superstițiile populare spun că aduce ghinion să-i tai unghiile copilului după apusul soarelui sau în zilele de vineri sau duminică.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest