Se spune despre sex că este cel care are în egală măsură potențial bun sau rău. Lucrurile nu-s deloc mai puțin complicate nici în privința educației sexuale: unii o aprobă, alții nu. În mod surprinzător, acolo unde s-a procedat la educație sexuală, problemele sunt în creștere: sarcini nedorite, boli venerice și alte necazuri.
În urma unui studiu amănunțit despre aceste probleme, realizat de echipe mixte formate din specialiști în educație sexuală și persoane implicate în educația religioasă a tinerilor, s-a ajuns la concluzia că acolo unde educația sexuală se face fără fundamente morale nu are nici un rezultat, dimpotrivă. Afecțiunea dintre membrii familiei încurajează tinerii să-și aleagă cu grijă un partener stabil de viață, să aibă un comportament echilibrat și ferit de riscuri. Educația sexuală ar trebui să înceapă în mod firesc în familie pe la 5-6 ani, nu la școală și atunci când ar putea fi prea târziu. Ar trebui să i se dea o importanță egală cu a celorlalte lucruri pe care le spunem copiilor noștri.
Un moment important în viața adolescentelor este atunci când își iau primul serviciu, cel mai adesea acela de bonă. Aveți grijă să-i spuneți înainte care sunt riscurile la care se expune: că există bărbați în toată firea care au relații nu tocmai ortodoxe cu fetele foarte tinere și fără prea multă experiență, că trebuie să vă spună imediat dacă observă ceva care-i trezește suspiciunea sau dacă este obligată să facă ceva ce ea nu vrea. Deși sunt multe lucruri pe care fetele le află de la mame, tații ar trebui să-și ajute fiicele să cunoască mai bine baieții/bărbații din punctul lor de vedere.
O astfel de discuție dintre tată și fiică, o poate scuti pe tânăra fată de multe probleme. Se întâmplă însă ca tocmai părinții să provoace necazuri copiilor prin comportamentul lor: o doamnă care are un fiu adolescent ar trebui să fie foarte atentă la hainele și la gesturile sale, pentru că își poate seduce fiul neintenționat. Un tată care se transformă dintr-o persoană foarte afectuoasă cu fiica lui, într-una rece și autoritară numai pentru că ea a crescut și nu mai este cazul s-o țină pe genunchi și să-i spună povești, face o mare greșeală: din cauza afecțiunii care îi lipsește brusc ea se va arunca în brațele primului venit numai ca să recapete ceea ce a pierdut. Afecțiunea arătată copiilor noștri nu e ceva ce se poate manifesta doar atunci când aceștia sunt mici. Ei au nevoie de afecțiunea părinților chiar și atunci când sunt mari și au propriile lor familii.
Vârstele critice ale copiilor sunt cele cuprinse între 12 și 18 ani, pentru că deși fizic sunt suficient de maturi, nu același lucru se poate spune despre latura comportamentală. O adolescentă care „se trezește” însărcinată n-o să știe ce are de făcut și întreaga sa viață va fi întoarsă cu susul în jos. Ba chiar riscă să aibă și alte probleme cu implicații majore pentru viitorul său, al copilului și al partenerului său. O greșeală asemănătoare o pot face și adulții, atunci când construiesc o relație care are la bază sexul: ei nu ajung să se cunoască și relația lor nu are nici un viitor. Mulți părinți sunt îngrijorați din cauza fenomenului în continuă creștere al homosexualității, dar puțini conștientizează faptul că acest lucru are rădăcini adânci tocmai în felul în care unii adulți abordează relațiile de familie.
Un tată care nu petrece timp suficient în mijlocul familiei, unul distant sau ostil, o mamă excesiv de îngăduitoare: aceștia sunt părinți care vor risca mereu ca fiul lor să devină homosexual. Și nu e vina copilului că este așa. Nu trebuie lovit, certat sau gonit de acasă ca și cum ar fi un păcătos care strică reputația familiei. Un copil iubit în egală măsură de ambii părinți, un copil cu care se vorbește și căruia i se explică niște lucruri nu va ajunge niciodată să aibă un comportament deviant și va știi întotdeauna să-și rezolve problemele atunci când acestea apar. Așadar dragi părinți, iubiți-vă copiii cu adevărat și arătați-le și lor acest lucru.
