Gândaci de bucătărie. Cum eliminăm din bucătărie acest flagel nesănătos?

Chiar dacă încercăm să menținem curățenia în bucătărie, există situații când micii vizitatori nepoftiți tot își fac apariția. Se întamplă deseori în cazul locuințelor la bloc, gândacii de călătorie călătorind între apartamente pe țevi și reușind să se strecoare prin cele mai mici crăpături.

gandaci de bucatarie

Pentru a descuraja apariția gândacilor, mențineți bucătăria cât mai uscată și mai ferită de condens. Nu lăsați nici un aliment neacoperit sau în pungi de hârtie (folosiți recipiente din metal, porțelan, sticlă sau plastic). Păstrați resturile din bucătărie strâns împachetate până le aruncați și astupați crăpăturile unde se pot ascunde insectele. Suprafețele de lucru, rafturile și podeaua trebuie păstrate într-o curățenie impecabilă.

Reparați instalațiile sanitare care prezintă fisuri, stoarceți bine și uscați cârpele de bucătărie, bureții și șervetele după folosire. Sigilați găurile din jurul țevilor și al ramelor ușilor cu un izolant din cauciuc siliconic. Curățați frecvent pe sub mobilele joase și pe sub articolele electrocasnice, precum și în spatele acestora.

Dacă totuși bucătăria se infestează, înlăturați alimentele, ustensilele de gătit și tacâmurile precum și toate hârtiile care căptușesc rafturile. În deschizăturile din ziduri, pe sub echipamentele joase de bucătărie, precum și în orice alte ascunzători posibile pentru insecte pulverizați sau presărați un insecticid din comerț cu o formulă specială pentru insecte târâtoare, de exemplu diazinon, fenitothion sau bendiocarb. Respectați cu atenție instrucțiunile producătorului.

Acoperiți din nou rafturile (dacă folosiți un spray, lăsați să treacă circa 4 ore înainte de a pune hârtii noi pe rafturi, pentru ca insecticidul să se usuce bine). Aplicați din nou insecticidul 3-6 săptămâni mai târziu și schimbați din nou hârtia de pe rafturi, în eventualitatea că au rămas ouă ascunse, neafectate de primul tratament, care să dea naștere unei noi generații de gândaci.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest