Organizarea locuinței

Indiferent dacă ați ales să vă construiți sau să cumpărați o casă sau un apartament, există câteva elemente importante care necesită atenție și planificare încă de la început, pentru a că asigura că noua dumneavoastră casă va fi exact așa cum vă doriți. Vă prezentăm în continuare câteva sfaturi, care sperăm că vă vor ajuta în organizarea casei ideale.

Organizarea locuintei

Poziționarea și orientarea camerelor

Camerele, în special sufrageria, ar trebui să fie orientate spre soare. Baia, spălătoria, bucătăria și cămara pot fi localizate către nord. Apartamentul trebuie să fie uscat, răcoros vara și călduros pe timpul iernii. Din acest punct de vedere, materialele de construcție folosite sunt de mare importanță.

Uscarea pereților imediat după construirea lor previne dezvoltarea și impregnarea lor cu diferiți fungi sau ciuperci (mucegaiuri) care mai târziu pot fi cauza unor afecțiuni alergice. În plus, aerul este neplăcut și miroase a mucegai. Chiar și în apartamentele vechi, umezeala excesivă favorizează dezvoltarea mucegaiului, iar mirosul neplăcut pătrunde în mobilă, covoare, lenjerie de pat, haine.

Încălzirea

Încălzirea apartamentelor oferă confort și totodată întreține atmosfera uscată. Temperatura optimă din camere este de 20-21 grade, în bucătărie 18 grade, iar în baie 22-24 grade. Din punct de vedere igienic, încălzirea este adecvată dacă nu usucă excesiv și nu poluează aerul. Temperatura de la suprafața de încălzire nu trebuie să depășească 80-100 grade, întrucât praful din aer se arde și usucă aerul iritând astfel căile respiratorii.

Dacă pentru încălzire se folosește combustibil solid (lemne, cărbuni), se poate produce praf în exces care poluează aerul, iar dacă arderea este nesatisfăcătoare, există riscul de intoxicare cu monoxid de carbon.

Iluminatul locuinței

Lumina din apartament creează condițiile generale ale vieții sănătoase în locuință. Un iluminat bun stimulează metabolismul și circulația sângelui.

Iluminatul natural ar trebui să fie posibil în toate încăperile unui apartament sau ale unei case. Sursa iluminatului natural este soarele, dar aceasta poate fi mult îmbunătățită dacă peretii sunt vopsiți în culori deschise, luminoase, mobilele de asemenea, iar ferestrele sunt mari și curate. Mărimea optimă a ferestrelor pentru un iluminat natural bun trebuie să fie 1/8 din suprafața podelei.

Pentru iluminatul artificial, surse moderne oferă o lumină similară cu cea naturală; un alt avantaj este acela că au un consum redus de energie electrică și sunt durabile.

Apa

În mediul rural, aprovizionarea cu apă se face, în general, din fântână. În jurul fântânilor nu trebuie să fie amplasate closete, depozitate gunoaie sau dejecții de animale. Ideal ar fi ca fântânile să fie împrejmuite cu un gard pentru a împiedica accesul animalelor. Acoperirea cu capac a fântânilor împiedică contaminarea lor cu diferite materiale provenind de la ploaie, din aer sau de la mici animale ce ar putea să cadă în fântână.

Apa cu gust și miros neplăcut nu trebuie consumată. În mod normal, orice fântână trebuie să aibă avizul sanitar asupra calității apei, eliberat de Inspectoratele de Sănătate Publică. În gospodărie, atât pentru gătit cât și pentru spălat, se va folosi numai apă potabilă.

În mediul urban, deși există un sistem de canalizare pentru aprovizionarea cu apă, de cele mai multe ori calitatea apei nu este corespunzătoare. Pentru a asigura condiții optime de igienă, este recomandată atașarea unui filtru de apă la chiuveta de la bucătărie, cea mai folosită de obicei.

Aerul

Aerul din apartamente sau case poate fi destul de poluat cu dioxid de carbon din respirație (mai ales când locuiesc mai multe persoane într-o cameră), monoxid de carbon de la sursele de încălzire, fum de țigară etc.

Prin strănut, tuse și vorbire, în aer se răspândesc o serie de germeni, de la simplul virus al gripei până la temutul bacil al tuberculozei. În ultimii ani asistam la o creștere alarmantă a cazurilor de tuberculoză, iar igiena casei este foarte importantă, mai ales în acest caz.

Aerisirea apartamentului se va face de câteva ori pe zi. Pe timpul verii, aerisirea se poate face continuu, iar în anotimpul rece se recomandă o aerisire repetată, pe durata a câteva minute, pentru a evita răcirea pereților. Datorită lipsei de ventilație, în apartamente umiditatea poate crește, favorizând înmulțirea sporilor de mucegai ce se pot depune pe mobilă și pereți. Mucegaiul se îndepărteaza prin folosirea repetată a dezinfectanților.

În apartamentele unde băile și wc-urile nu au aerisire directă prin ferestre, ci prin ventilatoare sau guri de aerisire, se recomandă și o aerisire indirectă prin alte uși sau ferestre.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest