Cele mai bune epilatoare IPL pentru rezultate durabile, fără disconfort

Majoritatea femeilor se confruntă cu problema părului nedorit de pe corp, apelând la diferite metode de eliminare a acestuia. Fie că vorbim de epilarea clasică cu ceară, benzi epilatoare sau metoda lamei de ras, toate aceste procedee sunt fie dureroase, fie provoacă iritații la nivelul pielii. Pe lângă toate aceste efecte neplăcute, perioada în care pielea se menține fină și catifelată este destul de scurtă. În cazul în care doriți să economisiți timp și banii cheltuiți la saloane sau pe resursele necesare epilării, puteți încerca epilatoarele IPL, o inovație a ultimilor ani.

Aparatele de epilat cu lumină intens pulsată (IPL) sunt extrem de utile atunci când vine vorba de eliminarea definitivă a părului de la subraț, din zona inghinală sau de pe picioare. Aceste epilatoare funcționează după un principiu clar, undele de lumină emise de aparat având acțiune de inhibare asupra foliculelor, creșterea părului devenind mult mai lentă. În plus, această metodă de eliminare a firelor de păr este simplă, rapidă și nedureroasă, fiind blândă cu rădăcinile și țesturile.

Cele mai bune epilatoare IPL

Top 5 cele mai bune epilatoare IPL în 2026

În lista de mai jos vei putea găsi topul celor mai performante aparate de epilat tip IPL, care îți vor asigura o piele mai fină pentru mult mai mult timp. Am creat acest top pe baza funcționalităților oferite, dar și pe baza rezultatelor obținute de femeile care le-au încercat deja. Dacă aceste epilatoare se încadrează în preferințele tale, atunci este bine să cunoști toate caracteristicile și funcțiile, pentru a face cea mai bună alegere, calitate-preț.

#1 Epilator IPL Philips Lumea BRI956/00, Senzor Smartskin, utilizare cu sau fără fir, 250.000 impulsuri, accesoriu față, corp, axilă și inghinal, Auriu/Alb

Epilator IPL Philips Lumea BRI956/00, Senzor SmartskinEpilatorul IPL Philips Lumea BRI956/00 a fost desemnat produsul anului în 2017, pe baza unui studiu realizat pe un eșantion de 60 000 de români, de către echipa de la Exact.

Este un aparat care își susține renumele, prin performanță de top și funcții speciale. Philips Lumea BRI956/00 poate fi folosit în siguranță pentru părul de pe față, corp sau zona inghinală, având grație senzorului smartskin, 5 setări care se adaptează în funcție de tonul pielii.

Conform femeilor care l-au încercat deja, primele rezultate nu întârzie să apară, chiar de la primele 2 săptămâni de utilizare. După 3-4 tratamente realizate corect vei putea vedea cum firele de păr încep să se rărească.

Designul este elegant și ergonomic, epilatorul fiind prevăzut cu 4 accesorii, destinate unei părți diferite a corpului. Philips Lumea BRI956/00 poate fi folosit cu sau fără fir, permițând o libertate mai mare de mișcare și mânuire.

Avantaje:
• Senzor smartskin care se adaptează în funcție de tonul pielii și filtru UV integrat;
• Acțiune rapidă după 3-4 tratamente;
• Durată mare de viață (lampa oferă cel puțin 250 000 impulsuri);
• Potrivit pentru toate părțile corpului;
• Design ergonomic și utilizare cu sau fără fir.

Dezavantaje:
• Prețul destul de ridicat.

Mai multe detalii și preț…

#2 Epilator Remington i-LIGHT IPL6780, 150.000 pulsații, Accesoriu corporal și facial, 5 setări de putere, Multi/Single-Flash, Senzor pentru piele, Alb

Epilator IPL Remington i-Light IPL6780, 150.000 pulsatiiUn alt epilator IPL care te ajută să obții rezultate demne de saloanele profesionale este vârful de gamă al celor de la Remington. Primele rezultate pot fi observate după 3 tratamente, depinzând foarte mult de tipul de piele, ton și structura firului de păr.

Epilatorul Remington i-Light IPL6780 funcționează pe baza tehnologiei ProPulse, cu 150 000 de impulsuri, care îți permite să stopezi în timp creșterea părului de față și corp. De asemenea, Remington i-LIGHT IPL6780 prezintă 5 trepte de putere care pot fi adaptate în funcție de sensibilitatea și tonul pielii.

Se remarcă printr-un design simplu și modern, având dimensiuni reduse, potrivite pentru o mânuire armonioasă. Prezintă 2 accesorii destinate utilizarii pentru față sau corp, cu 2 moduri de multi flash și single flash.

Avantaje:
• Senzor de adaptare în funcție de tonul pielii;
• Utilizare pentru corp și față;
• 150 000 impulsuri;
• 5 trepte de putere;
• Acțiune rapidă după 3-4 tratamente;
• Moduri Multi Flash și Single Flash.

Dezavantaje:
• Prețul;
• Fără mod wireless.

Mai multe detalii și preț…

#3 Epilator IPL Philips Lumea BRI950/00, Senzor Smartskin, utilizare cu sau fara fir, 250.000 impusuri, accesoriu corp si fata, Roz/Alb

Epilator IPL Philips Lumea BRI950/00, Senzor SmartskinUn alt epilator de la Philips, Lumea BRI950/00 se remarcă printr-o eficiență dovedită în încetinirea progresivă a ritmului de creștere al părului. Poate fi utilizat pe orice zonă a corpului, de la față la axile și zona inghinală. Este prevăzut cu senzorul Smartskin, care permite utilizarea optimă prin adaptarea la tonul și culoarea pielii. Firele de păr vor începe să se rărească după 3-4 tratamente efectuate la 2 săptămâni, grație sistemului de funcționare adaptiv și celor 250 000 de pulsații.

Pentru siguranța pielii tale, Philips Lumea BRI950/00 are incorporat un filtru UV și un sistem inteligent care stopează emiterea de impulsuri neintenționate. Designul este feminin și elegant, prin forma ușor curbată și detaliile de rose-gold.

Avantaje:
• Senzor smartskin care se adaptează în funcție de tonul pielii;
• Acțiune rapidă după 3-4 tratamente;
• 250 000 impulsuri;
• Potrivit pentru toate părțile corpului;
• Utilizare cu sau fără fir;
• Filtru UV integrat.

Dezavantaje:
• Prețul.

Mai multe detalii și preț…

#4 Epilator cu lumină intens pulsată Remington i-Light Prestige IPL6750 pentru față și corp, Alb/Roz

Epilator cu lumina intens pulsata (IPL) Remington i-Light Prestige IPL6750 pentru fata si corpEpilatorul Remington i-Light Prestige IPL6750 este conceput special pentru a fi utilizat atât de femei, cât și de bărbați. Se adaptează în funcție de tonul și sensibilitatea pielii, cu rezultate imediate datorită tehnologiei speciale Propulse.

Această tehnică produce un șoc la nivelul rădăcinii firului de păr, încetinind pregresiv ritmul de creștere al acestuia. Epilatorul Remington i-Light 6750 poate fi utilizat pe față, corp și zona inghinală, având o fereastră de acțiune cu 50% mai mare, în ceea ce privește accesoriul pentru corp.

Cu un design simplu și atractiv, epilatorul IPL de la Remington este ușor de utilizat, cu un program intuitiv de funcționare. Primele rezultate apar încă de la 3 tratamente complete, acțiunea imediată fiind asigurată de tehnologiile MultiFlash și SingleFlash.

Avantaje:
• Senzor de adaptare în funcție de tonul pielii;
• Utilizare pentru corp și față;
• 150 000 impulsuri;
• 5 viteze;
• Acțiune rapidă după 3 tratamente;
• Moduri Multi Flash si Single Flash.

Dezavantaje:
• Fără mod wireless.

Mai multe detalii și preț…

#5 Epilator Philips Lumea IPL SC1995/00, 250000 pulsatii, Alb

Epilator Philips Lumea IPL SC1995/00, 250000 pulsatiiLumea IPL SC1995/00 de la Philips este aparatul perfect atunci când vrei să ai parte de rezultate profesionale în confortul casei tale. Tehnologia de ultima oră în materie de IPL permite acestui epilator să ofere rezultate încă de la primele 2 ședințe de utilizare.

Philips Lumea IPLSC1995/00 a fost conceput pentru eliminarea definitivă a părului, de la blond închis la brunet. Lumina poate fi potrivită în funcție de tonul pielii și variația de culoarea a firelor de păr de pe corp.

Poate fi utilizat cu sau fără fir, având un design simplu și delicat. Este ideal pentru orice zonă a corpului, de la față la picoare și zona inghinală.

Avantaje:
• Senzor care se adaptează în funcție de tonul pielii;
• Acțiune rapidă după 3-4 tratamente;
• 250 000 impulsuri;
• Potrivit pentru toate părțile corpului;
• Utilizare cu sau fără fir.

Dezavantaje:
• Prețul.

Mai multe detalii și preț…

Oricare dintre modelele prezentate mai sus reprezintă o alegere bună, fiind eficiente în eliminarea firelor de păr într-un mod simplu și delicat cu pielea. Dacă încă nu știi care este cel mai bun epilator IPL pentru tine, îți prezentăm în continuare câteva detalii despre funcționalitățile, recomandările și contra-indicațiile acestor aparate moderne de eliminare a părului nedorit.

Cum alegem epilatorul IPL potrivit

Eliminarea definitivă a părului nedorit din unele zone ale corpului este un ideal pentru multe dintre femei. Nu numai că o piele mereu fină și catifelată este un avantaj indiscutabil, prin aplicarea tehnicii IPL ajungi să economisești, în timp, o bună parte din banii cheltuiți la saloanele de înfrumusețare. În funcție de model și preț, fiecare epilator IPL oferă diferite funcții și accesorii, care pot ușura considerabil procesul de încetinire, și ulterior eliminare definitivă a părului.

Iată care sunt principalele aspecte de care este bine să ții cont, atunci când vrei să-ți achiziționezi un epilator IPL eficient și care să merite banii investiți.

Compatibilitate cu tipul de piele

Intâi de toate este bine să ne îndreptăm atenția asupra unui aspect esențial: aceste epilatoare IPL nu funcțioanează chiar pentru toate tipurile de piele sau fir de păr. Tehnologia cu lumina pulsată este ideală pentru persoanele cu piele în tonuri deschise spre medii și fire de păr de la blond închis la brunet. Este destul de dificil pentru impulsurile de lumină să inhibe creșterea firelor de păr roșcat, blond foarte deschis sau alb. De asemenea, nu va funcționa la capacitate maximă pe o piele foarte închisă la culoare sau bronzată.

Aceste specificații se aplică mai ales în cazul epilatoarelor din comerț, destinate uzului casnic. La saloanele de specialitate, aceste probleme pot fi combătute, cu aparate mult mai performante și cu o acțiune mai precisă. De aceea, este important să iei în considerare acest aspect înainte de a căuta epilatorul IPL potrivit.

Eficiența în funcționare

În cazul epilatoarelor IPL cu un preț mai ridicat, primele rezultate se pot observa după 3 sesiuni de tratament, efectuate la 2 săptămâni. Fiecare produs are propriile instrucțiuni specifice, care este recomandat să fie urmate întocmai, pentru efecte cât mai rapide. Este bine de știut faptul că, în majoritatea cazurilor se observă o eficiență mai crescută în zonele de pe picioare și zona inghinală, spre deosebire de părul de pe față, care are nevoie de o perioadă îndelungată de tratament pentru o eliminare definitivă. În funcție de necesitățile proprii este bine să consulți înainte specificațiile epilatorului IPL, pentru a vedea dacă este destinat doar unor zone specifice de pe corp.

Autonomia

Modelele existente în comerț de epilatoare IPL au autonomia cuprinsă între 100 000 și 250 000 de pulsații de lumină. Acest aspect variază în funcție de model, brand și preț. Pentru rezultate mai rapid și eficiente sunt recomandate epilatoarele cu un număr cât mai mare de pulsații. De asemenea, este bine de avut în vedere tipul de alimentare al produsului, dacă este exclusiv la rețea sau poate fi utilizat și wireless. Este important acest aspect dacă dorești o mai mare libertate de mișcare sau dorești să utilizezi epilatorul în încăperi lipsite de prize, cum sunt de obicei băile.

Funcții

Una dintre cele mai importante funcții ale unui epilator IPL este detectarea tonului pielii, care poate varia pe diferite suprafețe ale corpului. Astfel, puterea cu care sunt emanate pulsațiile se poate adapta, pentru efecte uniforme și de durată. În general, epilatoarele din gama premium sunt dotate cu un astfel de senzor special, care ușurează foarte mult timpul efectiv de epilare.

De asemenea, un aspect esențial îl reprezintă treptele de putere a impulsurilor luminoase, mai ales pentru începătoarele acestei tehnici. Pentru o acomodare lină a pielii cu un astfel de epilator, este bine ca la început, tratamentul să fie făcut la primele 2-3 trepte de putere. Același principiu se aplică și în cazul celor cu o piele mai sensibilă și care se înroșește ușor.

Dacă te afli printre persoanele cu o piele sensibilă este indicat să cauți acele epilatoare IPL care au incorporat un filtru UV de protecție, care previne eventualele efecte în urma expunerii repetate la lumină și căldură a pielii. Tot din gama epilatoarelor IPL de top putem vorbi de un sistem integrat de siguranță, care împiedică emiterea de impulsuri neintenționate.

Accesorii

In ceea ce privește accesoriile, acestea diferă tot în funcție de modelul și gama din care face parte produsul. In cazul epilatoarelor IPL premium, deseori poți găsi diferite capete care pot fi utilizate în zone specifice ale corpului: față, gât, gambe, axile, zona inghinală. Astfel, procesul de epilare devine mult mai eficient și precis, cu un capăt mai mic pentru față și unul cu o suprafață extinsă pentru corp. Unele epilatoare IPL vin la pachet și cu o pereche de ochelari de protecție, meniți să minimizeze contactul ochilor mai sensibili cu impulsurile luminoase.

Preț

Fără îndoială, achiziționarea unui epilator IPL performant este o investiție generoasă, dar care poate fi comparată cu sumele de bani date lunar pentru tratamente la salon. Astfel, prețul unui astfel de epilator pleacă de la 500 de lei și poate ajunge până la 2500 lei. Epilatoarele IPL din gama premium au incorporate o serie de sisteme care ajută la o funcționare eficientă, prin adaptarea automată la tonul pielii și protejarea acesteia de eventualele efecte al expunerii la căldură și lumină.

Producători cunoscuți de epilatoare IPL

Philips și Remington se află în topul producătorilor de epilatoare IPL, recunoscuți pentru calitatea și eficiența produselor. Acestea sunt elaborate în conformitate cu studiile dermatologilor și promit o experiență similară cu cea din saloanele de specialitate. Pe lângă aceste companii regăsim o serie de alte alternative performante, care se adresează unei game largi de utilizatori, cu diferite tipuri de piele, sensibilitate și preferințe. Vă oferim, în continuare, mai multe detalii despre principalii producători de aparate de epilare cu lumină intens pulsată (IPL).

Philips

Compania olandeză Philips a fost înființată în anul 1891, de către Gerard Philips, începând o ascensiune rapidă prin producția de lămpi cu filament pe bază de carbon. În decursul anilor s-a specializat în produsele de iluminat, dezvoltându-se foarte mult și pe partea de îngrijire personală (uscătoare de păr, perii rotative, aparate de tuns, epilatoare, oglinzi cosmetice, etc.).

Epilatoarele IPL Philips sunt dotate cu un senzor special Smartskin, care detectează tonul pielii și adaptează emiterea de pulsații în funcție de aceste informații. Primele rezultate vizibile pot fi observate după 3 tratamente complete, fiind incluse o serie de accesorii, pentru diferite zone ale corpului. Designul epilatoarelor IPL de la Philips este ergonomic și ușor de utilizat, mai ales modelele care pot fi puse în funcțiune fie de la rețea, fie wireless.

Remington

E. Remington and Sons a început în 1816 cu producția de mașini de cusut, pentru a ajunge în prezent una dintre companiile de top în sfera îngrijirii personale – epilatoare, aparate de rase, ondulatoare, bigudiuri electrice, uscătoare de păr.

Epilatoarele IPL Remington se înscriu în gama produselor premium, bazându-se pe tehonlogia proprie i-Light, care personalizează fiecare ședință de epilare, în funcție de tipul de piele și fir de păr. Aceste epilatoare sunt prevăzute cu modurile Multi Flash și Single Flash, care pot fi activate în acord cu sensibilitatea pielii.

Beurer

Beurer se remarcă pe piața mondială mai ales prin aparatele de monitorizat tensiunea, huse de scaun pentru masaj și alte produse de întreținere a stării de sănătate. Este în același timp o companie cu tradiție și experiență, fiind înființată în 1919 în ținutul german. În timp, a reușit să dezvolte o întreagă linie de produse destinate îngrijirii personale, bazate pe cele mai noi tehnologii în domeniu.

Epilatoarele IPL Beurer pot fi găsite la prețuri variate, de la forme compacte mai accesibile la aparate similare celor profesionale. Puterea acestora este cuprinsă în 100.000 și 150.000 de impulsuri luminoase, inhibarea foliculelor de păr realizându-se rapid, cu rezultate dupăa primele 3 tratamente complete. În funcție de model, pot fi utilizate pe aproape orice zonă a corpului de unde se dorește eliminarea părului.

Rowenta

Robert Weintraud este cel care a înființat Rowenta în 1909, primele aparate produse de acesta fiind cele de uz casnic, cum ar fi fierul de călcat. Pe parcursul anilor producția s-a mărit prin apariția unor modele noi de aspiratoare, aparate de îngrijire orală și de întreținere a frumuseții. Sunt deja binecunoscute ondulatoarele performante de la Rowenta. Compania se bazează pe vechimea în domeniu, lansând mereu produse noi, bazate pe tehnologii de ultima oră.

Rowenta se remarcă și prin linia de epilatoare IPL, cu rezultate promise chiar după prima utilizare. Prețurile epilatoarelor Rowenta variază în funcție de model, designul fiind unul compact, foarte ușor de utilizat, prevăzut cu o serie de funcții și accesorii. Astfel, regăsim filtrul UV pentru protecția pielii, detectorul tonului pielii și diferite capete pentru zonele corpului. Acoperirea este una uniformă, epilarea definitivă realizându-se în cele mai sigure condiții.

Braun

Max Braun, de profesie inginer mecanic este cel care a deschis pentru prima dată un mic magazin de sisteme radio, în 1921. În scurt timp a devenit lider local în Germania, în producția de radiouri performante. O dată cu trecerea timpului, datorită succesului răsunător, compania a început să se dezvolte prin producerea de alte aparate audio, dar și de îngrijire personală, printre primele produse de acest gen fiind aparatul de ras. Din 1984 până în 2007 Braun a fost deținută de compania Gillette, pentru ca apoi aceasta să fie cumpărată de Procter&Gamble.

Epilatoarele IPL Braun sunt singurele care dispun de un senzor inteligent, SensoAdapt, care se adapatează continuu, în timpul utilizării, la variațiile de ton al pielii. Impulsurile luminoase ajung până la 300.000, rezultatele vizibile, fiind de la 3 luni de folosire corectă. Aceste epilatoare vin la pachet cu o serie de accesorii și moduri de funcțioare, fiind recomandate chiar și pentru persoanele începătoare și cu piele sensibilă.

Babyliss

Babyliss este o parte a companiei germane Conair, înființată în 1959, primele produse fiind binecunoscutele bigudiuri electrice. De aici nu a mai fost mult până când compania să se specializeze în domeniul îngrijirii personale, punând la dispoziția consumatorilor, o gamă largă de uscătoare de păr, plăci, ondulatoare și epilatoare.

Cu o putere de până la 300.000 de impulsuri, epilatoarele IPL Babyliss se remarcă prin design compact și feminin, cu accesorii pentru fiecare parte a corpului și filtru special pentru zona sensibilă a feței. Aceste epilatoare mai sunt prevăzute cu programe speciale de epilat, în funcție de necesitate, chestionar de siguranță, setări de adaptare a puterii impulsurilor luminoase și funcție de memento.

Sfaturi pentru utilizarea optimă a epilatoarelor IPL

Inainte de utilizarea unui astfel de epilator este bine ca pielea să fie pregătită corespunzător. Hidratați bine zonele dorite și îndepărtați părul cu o lamă de ras. Astfel pulsațiile de lumină vor pătrunde mai bine la nivelul foliculelor de păr.

Dacă obișnuiești să mergi la solar sau decizi să aplici această tehnică pe timp de vară, trebuie să renunți la expunerea solară cel puțin 2 săptămâni înainte și după tratament. Astfel, procesul de inhibare al creșterii părului se va efectua eficient, iar pielea nu va suferi niciun tip de leziuni.

După epilarea IPL nu se aplică niciun tip de loțiune parfumată sau deodorant. Se așteaptă câteva ore pentru calmarea pielii.

Contraindicații în folosirea epilatorului IPL

Este de evitat în cazul în care suferi de orice tip de boală de piele sau ai în istoricul familiei cazuri de cancer de piele. Același principiu se aplică pentru leziuni, eczeme și alte probleme ale pielii sau intervenții chirurgicale recente.

Atenție foarte mare la alunițe, cicatrici, tatuaje, pistrui și alte semne. Sunt de evitat aceste zone, iar pentru siguranță este bine să fie cerut sfatul medicului.

Dacă urmezi orice tip de tratament medicamentos este bine să discuți cu medicul înainte de epilarea IPL.
Este interzisă folosirea epilatoarelor IPL de către gravide sau femeile care alăptează.

Concluzie

În cazul în care epilatoarele IPL se potrivesc tipului tău de piele și ești sigură că folosirea acestora nu dăunează sănătății, atunci opțiunile prezentate mai sus sunt valide din punct de vedere al raportului calitate-preț. Este o alegere excelentă mai ales dacă vrei să economisești din banii dați pe mai multe ședințe la salon sau pur și simplu vrei să încerci această metodă în confortul casei tale. Fie că au filtru UV integrat sau sistem de detectare al tonului pielii, epilatoarele prezentate în topul de azi fac parte din gama de top al unor branduri de renume în sfera îngrijirii personale.

Sperăm că informațiile oferite în acest articol îți vor fi de folos în alegerea celui mai bun epilator IPL, perfect potrivit nevoilor și preferințelor tale. Nu ezita să ne spui părerea ta despre epilatoarele IPL și metodele de epilat preferate. Care crezi că este cel mai bun epilator IPL pentru necesitățile tale?

Sursa foto: Philips

Un comentariu la „Cele mai bune epilatoare IPL pentru rezultate durabile, fără disconfort”

  1. Bună ziua!
    Va rog respectuos să imi spuneți daca după terminarea pulsatiilor a aparatului IPL se reincarca iar cu pulsații. Mai poate fi iar folosit?
    Mulțumesc anticipat!
    Carmen Cãlin

    Răspunde

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest