Plante din familia Amaryllidaceae, narcisele și-au primit numele din mitologia greacă, de la Narcis cel îndrăgostit de propriul chip. În România sunt numai două rezervații cu narcise, una la Făgăraș și cealaltă la Târgu Jiu. Toate speciile de narcise înfloresc primăvara și sunt plante puțin pretențioase. Necesită un sol bine drenat, cu pH 6-7, ele suportând destul de bine seceta sau frigul iernii.
Înmulțirea lor se face prin desprinderea bulbilor secundari. După 2-4 ani de vegetație și după înflorire, bulbii se scot din pământ, se curăță și se sortează, după care se depozitează în lădițe până în luna octombrie. Aceștia se folosesc pentru înființarea de noi plantații. În luna octombrie se pregătește terenul pentru plantație, tratându-se cu sulfat de amoniu, superfosfat și sulfat de potasiu în concentrații bine stabilite după care bulbii se pun în pământ la o adâncime de 10-15 cm și la o distanță între ei de 10-25 cm.
Îngrijirea narciselor se rezumă la plivirea buruienilor, afânarea solului și udarea de 2-4 ori pe primăvară atunci când vremea este mai secetoasă. Narcisele sunt sensibile la boala numită Fusarium oxisporum sau putregaiul bazal. În astfel de cazuri, bulbii trebuiesc scoși din pământ și tratați cu Benlate timp de 30 minute. Riscul de îmbolnăvire scade dacă are loc rotația culturilor pe terenul respectiv. Plantele bolnave sunt eliminate pentru că există riscul de răspândire. Se cunosc 4 specii de narcise și nenumărate soiuri. Acestea au culori variind de la alb la galben intens, cu flori simple sau bătute, bordate cu roșu sau oranj, cu o singură floare pe tijă sau mai multe. Recoltarea florilor se face fie în faza de boboc colorat fie de deschidere totală. Narcisa este ideală pentru decorarea grădinilor, dar și a interioarelor, sub formă de plantă tăiată.
Bijuterie a Greciei antice, zambila a gasit in Olanda teren propice dezvoltarii. Aici s-a realizat in 1912 primele soiuri cu flori involte. Hyacinthus orientalis are un bulb sferic iar culoarea tunicii variaza in functie de soi. Bulbul este peren, frunzele liniare si florile sunt dispuse cate 10-20 sub forma unui spic. Tija florala este suculenta. Culoarea florilor variaza de la alb la galben intens, de la rosu la albastru si roz. Zambilele au nevoie de spatii insorite si de soluri permeabile. Temperaturile foarte scazute din timpul iernilor afecteaza bulbii. Ca si la narcise, plantatiile de zambile se infiinteaza in octombrie. In zonele cu ierni geroase, plantatiile se acopera cu frunze uscate si paie care vor fi indepartate in primavara. Zambilele se ingrijesc ca si narcisele.
Ele trebuiesc ferite de boli pentru ca sunt sensibile la bacterioze si putregaiuri, fapt pentru care se recomanda alternanta culturilor, dezinfectarea solurilor si bulbilor inainte de plantare. Putregaiul apare in anii cu precipitatii abundente si distruge bulbul. Recoltarea florilor se face in faza de deschidere si sunt folosite in egala masura in gradini si interioare.
Delicat si parfumat margaritarul (Convallaria majalis) creste spontan prin paduri de foioase si fanete montane. El are talia mica si in pamant se afla un rizom cu muguri din care pornesc frunzele si tulpinile florale. Florile sunt grupate cate 6-20 pe un racem si se dechis primavara in aprilie-mai. Planta este toxica asa ca nu trebuie lasata in preajma copiilor.
Iubeste semiumbra si solurile umede, bogate in humus. O data la 3-4 ani rizomii se scot din pamant si se replanteaza toamna sau primavara. Margaritarul nu suporta buruienile si fertilizarea primavara este obligatorie pentru o dezvoltare armonioasa. Plantarea rizomilor se face la 25-30 cm distanta intre ei si la 5-10 cm adancime. Vara acestia trebuiesc udati, pentru ca uscaciunea ii afecteaza. Pastrat la frig (2-5 grade C) margaritarul poate rezista si 5 zile pana sa se poata utiliza.
