Fiind una dintre cele mai nordice insule din Oceanul Atlantic, Islanda a fost descoperită în anul 861 de vikingul Nadodd, care i-a dat numele de „Țara Ghețurilor”. Insula este înconjurată de ghețuri și aisbergurile plutesc pe apele oceanului împinse de curenți. Dar cel care a pus prima dată piciorul pe acest pământ a fost norvegianul Ingolfur Arnarson, care a trebuit să ierneze aici din cauza unei întâmplări nefericite în urma căreia corabia lui s-a zdrobit de stânci. Turmele de foci i-au asigurat lui Arnarson și celor care îl însoțeau o hrană bogată. În primăvară, când au început să exploreze insula au descoperit gheizerele, pe care le-au botezat în credința lor naivă „spirite subpământene”. Islandezii i-au ridicat o statuie acestui prim colonist, în centrul capitalei insulei – Reykjavik.
Pe teritoriul insulei, brăzdat de falii și grabene, se află 130 de vulcani identificați. Jules Verne și-a plasat aici acțiunea cărții sale despre fantastica „Călătorie în centrul pământului”. O dată la câteva sute de ani, vulcanii se trezesc, amintindu-le locuitorilor că nu sunt singuri pe insulă. Așa s-a întâmplat în 1104 când vulcanul Hekla „a început să arunce flăcări”, în 1947, când muntele a aruncat cantități uriașe de cenușă și lavă peste pășuni, dar „cea mai teribilă distrugere” s-a produs în 1783 când vulcanul Laky a „îngropat sub lavă fierbinte câteva sate”. Dar oamenii au continuat să trăiască aproape de „poarta infernului” – asa cum au botezat insula vânătorii de balene.
În mod surprinzător, ei au găsit o cale de a conviețui cu focul de sub pământuri. Căldura insuficientă a fost compensată de gheizerele care sunt în număr de câteva sute. Această apă fierbinte se folosește pentru încălzire (de mai bine de 60 de ani, capitala insulei se încălzește cu apa gheizerelor) și pentru agricultură, mulți fermieri având însemnate suprafețe de sere unde ajung să cultive chiar și… bananieri! Dar surprizele cu care te poți întâlni în această țară nu se opresc aici: în 1963, în mijlocul arhipelagului Vestmannaeyjar s-a mai născut o insulă. Cu o suprafață de 3 kmp și cu o înălțime de 170 m, insula a fost rezultatul erupției unui vulcan submarin. Dupa 2 ani, această insulă a primit numele Surtsey – dupa numele unui „erou de sagă islandeză” – și a fost declarată rezervație naturală.
„Insula păsărilor de gheață” – cum a fost numită insula Fuglasker – a fost locul unde pinguinul arctic (Pinguinus impennis) era la el acasă. Din păcate pescarii islandezi îi omorau pentru penele din care își făceau căciuli și veste, precum și pentru ouăle lor comestibile. Astfel, la mijlocul sec.19, pinguinul arctic a dispărut complet din aceste regiuni. Dar Islanda nu e numai o enigmă geologică. Este o țară care a reușit să păstreze legătura cu trecutul său. În muzeele orașelor se găsesc vestigii ale așezărilor normande, corăbii aparținând vikingilor (drakkare), in galeriile de artă te încântă picturi minunate, iar printre fiorduri și golfuri se află o mare de vase cu pânze…
