Crăciunul înseamnă de cele mai multe ori mese în familie, cu prietenii și… cine poate rezista în fața bunătăților specifice Crăciunului?! Și cum mersul la sală este parcă un vis pe care nu ți-l mai aduci aminte dimineața, de cele mai multe ori perioada Crăciunului se termină cu un număr în medie de 3 kg în plus, la femei. Problema este că riști să nu mai încapi în rochia pentru petrecerea de Crăciun și dacă ne gândim la Revelion parcă ne vine să nu mai mâncăm nimic.
Dar iată câteva sfaturi, pe care dacă le respecți, poți evita toate problemele generate de kilogramele în plus și te vei putea distra de Crăciun alături de familie fără griji.

Nu te simți obligată
Dacă te duci în vizită la mese organizate de prieteni, nu trebuie să mănânci chiar din tot ce este pus pe masă. Nu așa îți manifești respectul față de gazde, nu faci decât să mănânci inutil, mai mult decât poți. Încearcă să te gândești de 2 ori înainte de a mânca prea mult.
Dacă îți este greu să refuzi insistentele gazdelor, care te tot îndeamnă să mănânci, încearcă să le refuzi politicos, de fiecare dată, doar cu un „Nu, mulțumesc”. Dacă le spui „Nu” simplu, nu vor fi satisfăcute și este oarecum nepoliticos. Încearcă să eviți și scuzele prea complicate, te vei pierde în explicații, iar efectul va fi exact invers.
Nu sări mesele înaintea evenimentelor
Pregătindu-ți corpul pentru o cină bogată, ai tendința să salvezi calorii, să sari peste micul dejun sau alte mese. Pentru a face față acestor evenimente, trebuie să mănânci bine înainte, organizat. Metabolismul tău trebuie să fie pregătit să lucreze la fel de intens, nu să te înfometezi, pentru a programa organismul tău să intre în faza de „înfometare”, în care încearcă să salveze cât mai multe calorii.
În plus, dacă mănânci ceva înainte de o masă importantă, previi înfometarea, astfel când ajungi în fața atâtor bunatăți nu-ți mai vine parcă să le devorezi pe toate. Indicat este să mananci chiar mai mult decât de obicei în ziua respectivă. Experții te sfătuiesc să nu te duci la nici o petrecere pe stomacul gol. Orice, chiar și o banană sau un bol de cereale sunt bune, pentru că îți dau senzația de sațietate, astfel nu faci greșeala de a mânca chiar tot ce vezi în fața ochilor.
Daca nu esti sigură că vei găsi ceva potrivit dietei tale pe masă, oferă-te să aduci un platou cu ce îți place să mănânci, dar corespunde și dietei tale.
Nu da dintr-o extremă în alta
Cheia unui echilibru al greutății în această perioadă este să nu treci de la o extremă la alta: totul sau nimic. Astfel de situații nu fac decât să îți facă metabolismul să ajungă de la extrema de a arde calorii multe, la a păstra caloriile, iar acest lucru nu este sănătos și nici favorabil ție.
Încearcă să faci modificări ușoare, pe care să le poți respecta și după sărbători. O dietă sau un stil de alimentație sănătos nu au nepărat un final. Totul ține de deciziile pe care le iei, cât și ce alegi să mănânci.
Nu exagera cu alcoolul
Ești printre persoanele care dacă beau un pahar, două la o ocazie simt că își pierd simțul realității? Nu ești singura! Alcoolul te eliberează de inhibiții, iar acest lucru se remarcă ușor la masă, pentru că vei avea tendința să mănânci mai mult și alimente pe care ar trebui să le eviți. Dacă vrei să bei un pahar cu prietenii, încearcă să îl diluezi cu apă, gheață sau să bei apă concomitent cu alcoolul pentru a menține situația sub control și a preveni deshidratarea.
În plus, nu uita să numeri caloriile unui pahar! Un cocktail poate avea 500 de calorii, care sunt aproximativ un sfert din ce ai voie să consumi zilnic.
Încearcă Diet Duet
Diet Duet este un supliment natural, cu multiple beneficii, ce ajută la eliminarea toxinelor și la reducerea kilogramelor nedorite. Este un supliment natural, ce poate fi de un real folos, în special în această perioadă „încărcată”, din punct de vedere alimentar.
Fă mișcare
Încearcă să faci o plimbare dimineața, de 30 de minute, pentru a te relaxa și a începe ziua bine. Exercițiile sunt un lucru rar în această perioadă, dar foarte necesare. În plus, vei lua decizii mai bune apoi, vei fi mai relaxată și mai calmă. Alege o alimentație echilibrată și începe cu un mic dejun sănătos. Dacă iei prima decizie de a mânca sănătos, celelalte decizii vor urma mai ușor.
