Din adolescență și până la adânci bătrâneți iubim una sau mai multe persoane de sex opus. Fiecare, după firea și norocul său, trece prin una sau mai multe experiențe sentimentale. Iubirea pentru o persoană de sex opus, sentiment atotputernic, de care puțini au scăpat în viață, este unul dintre impulsurile fundamentale ale vieții.
Pentru dragoste vrem să strălucim în societate, să câștigăm, să obținem onoruri, să adunăm averi, să învingem barierele cunoașterii. Dar câte nu facem în numele dragostei? Și câte nu jertfim pe altarul ei? Pentru majoritatea persoanelor, dragostea constituie axul de rezistență al personalității, împlinirea ei identificându-se cu fericirea. Pentru unii dintre noi dragostea înseamnă viața însăși. Există oare o cheie pentru a descuia „ușa” dragostei?
Mulți dintre noi, mai ales cei sceptici, ne vor reaminti că dragostea are un fundament emoțional și nu rațional și că dragostea e oarba. Idealistul iubește modelul imaginar: exagerează calitățile și neglijează complet defectele persoanei iubite. Totuși, în anumite limite, putem evita conflictul cu afectivitatea.
Chiar pusă sub lupă, dragostea își păstrează unele secrete, așa că este foarte greu de dat răspunsuri la eternele întrebări: ce este dragostea? Există rețete în dragoste? Care este cheia pentru dragostea neîmpărtășită și leacul pentru dragostea rănită? Poți fi fericit fără dragoste? Greu de răspuns, dar nu chiar imposibil.
Dragostea carnală, dependentă de instincte și dragostea platonică, dependentă exclusiv de sentimente, sunt două fețe ale aceleași medalii, unite în acel ceva numit dragoste împlinită.
Un echilibru între cele două componente este idealul de atins în dragoste. Nu există bărbat sau femeie perfectă iar eroarea de a ne îndrăgosti de o ființă ideală, de o creație a imaginației noastre, poate produce mari suferințe ambelor părți. Crearea unor modele ale ființei iubite duce la un serios obstacol în calea dragostei. Cei atinși de această boală, căci de la un anumit punct e chiar boală, vor rătăci prin viață în căutarea modelului, suferind cumplit și semănând suferință în jur. Trebuie să fim cât mai realiști în aprecierea ființei iubite. Dacă vrem să fim fericiți în dragoste, trebuie să judecăm la rece calitățile partenerului. Dacă nu vom proceda așa, riscăm să ne facem viața un iad.
În dragoste nu există milă, acolo unde e milă, nu e dragoste. Nu acceptați să vi se acorde căldură sufletească din milă, mascată într-o așa zisă dragoste, nu încercați să treziți mila celui iubit. Mai devreme sau mai târziu mila se va termina și va începe calvarul.
Înainte de orice, oamenii trebuie să fie înzestrați cu demnitate. În dragoste nu există „cârpeli”, ori e un întreg curat ori nu există. Dacă în dragoste nu este fidelitate deplină, atunci nu există dragoste reală. Fidelitatea este legată intim și imperceptibil de încrederea între parteneri care trebuie să fie lege în orice cuplu serios. Atunci când suntem siguri că cineva ne iubește, ne înțelege, ne sprijină, suntem mai puternici, mai buni, mai frumoși chiar. Nu există dramă mai mare decât a celui care și-a pierdut încrederea în partener.
Dragostea adevărată rezistă la necazuri, se călește în ele și le transformă în amintiri de… dragoste.
De dragoste mă amuz mai mult decât de orice altceva!! Pur şi simplu nu merită să investesc în aşa ceva!! Mi-a dovedit că în realitate e puțin mai mult decât un motiv de râs pe cinste!!
Râd de dragoste cu gura până la urechi,că o merită din plin!! E singurul lucru care contează!