Este bine sau nu să ținem secrete față de partenerul nostru? Aceasta este dilema multora dintre noi. Se vorbește despre faptul că între doi parteneri/ soți nu trebuie să existe secrete; totuși, uneori simțim nevoia să păstrăm ceva numai al nostru, „micul nostru secret”, pe care să nu-l împărtășim nimănui, poate doar jurnalului intim. Sau sunt, uneori, lucruri pe care, oricât am vrea să i le spunem partenerului nostru, nu putem.
Astfel, tăinuim unele trăiri sau dorințe ale noastre, vrând ca cel de lângă noi să le „citească” pur și simplu. Iar când acest lucru nu se întâmplă, suntem deziluzionați, decepționați, credem că nu ne iubește îndeajuns. Astfel, comitem o mare greșeală. Partenerul nostru nu va putea „citi” gândurile noastre decât atunci când ne va cunoaște foarte bine, ceea ce nu se întâmplă dacă nu comunicăm cu el. În caz contrar, prejudicierea acestei cunoașteri este de natură să pericliteze intimitatea psihologică a cuplului, unul dintre factorii cei mai importanți care stau la baza stabilității unei căsnicii.
Alteori, asteptăm ca partenerul să ne ghicească gândurile și dorințele, nu pentru a-i pune iubirea la încercare, ci din teama de a le exprima cu voce tare. Sunt trăiri pe care noi nu le-am acceptat încă, nu ne-am împăcat cu ele. În acest caz, mult mai simplu ar fi dacă cel de lângă noi ne-ar veni în ajutor, fiind de acord sau nu cu gândurile noastre, fără ca noi să fim nevoiți să le rostim. Este teama de ridicol care ne stăpânește atunci când suntem nesiguri, când nu avem destulă încredere în noi înșine. Dar în acest caz, remediul nu se află în mâinile partenerului, ci în noi. Trebuie să învățăm să ne acceptăm sentimentele bune sau rele, să ne autoacceptăm ca persoană, pentru ca apoi, să putem cere înțelegere și dragoste de la cei din jurul nostru.
Și, totusi, se pare că un anumit grad de mister trebuie să existe în interiorul fiecărui cuplu. Fiecare dintre cei doi soți este bine să păstreze o „zonă secretă”. Astfel, poate apărea pericolul identificării cu celălalt și farmecul de a-l descoperi necontenit dispare. Este alungat misterul și viața în doi intră în banal. Și ce poate fi mai periculos decât „obișnuința” cu partenerul de viață?
Studiile au arătat că, în cazul căsătoriilor bazate pe complementaritate, raportul dintre cunoscut și necunoscut în ceea ce-l privește pe partener este aproximativ echilibrat; cu timpul, acest echilibru se păstrează, iar zona relativ mare a necunoscutului constituie o motivare pentru menținerea căsătoriei, prin perpetuarea tensiunii cognitive dintre soți. În schimb, în cazul căsătoriilor bazate pe similaritate, aria cunoscutului este mai mare ca cea a necunoscutului și, deși la început partenerii se înțeleg foarte bine, cu timpul relația se devitalizează pentru că dispare tensiunea cognitivă. De aceea, interacțiunea optimă în cadrul unui cuplu depinde de coexistența a două elemente: pe de o parte, reinvestirea pozitivă, în mod continuu, a zonei cunoscute a partenerului, iar pe de altă parte menținerea unei zone secrete, adică reinvestirea, mereu, a misterului. În acești termeni, obișnuința se poate defini ca extinderea zonei cunoscute dincolo de optim.
Așadar, pentru a ne păstra căsnicia vitală, nu trebuie să dezvăluim toate „secretele” sau să lăsăm mereu impresia că ele există și merită să fie căutate. S-a constatat un aparent paradox: cu cât un individ este mai atras erotic de un altul, cu atât opune mai multă rezistență explorării lui de către acesta. Să fie oare o intuiție, provenită din experiența generațiilor anterioare „stocată” în inconștientul colectiv? Când distanța emoțională dintre cei doi soți este prea mare, intimitatea nu se poate dezvolta și relația este periclitată. Trebuie, deci, să existe un reglaj fin, permanent, pentru a stabili această distanță emoțională optimă, care generează confort și păstrează, în același timp, misterul.
În concluzie, trebuie să ne deschidem inima și mintea în fața partenerului nostru, dar este bine ca în fiecare zi să avem ceva nou să-i spunem despre noi înșine: să ne dezvăluim treptat în fața lui, dar în același timp să nu uităm să fim mereu deschiși și sinceri. Pare o artă, dar nu este chiar atât de greu, pentru că de fapt, astăzi nu suntem ceea ce am fost ieri și mâine nu vom fi ca azi. Personalitatea noastra se îmbogățește mereu, în interacțiunea cu ceilalți și, în special, în interacțiunea cu partenerul de viață. Și depinde doar de noi să ne îmbogățim iubirea cu noi și noi experiențe și cu parfumul misterului…
