Orhideele

Răspândite pe tot globul (dar mai ales în pădurile tropicale) și cunoscute încă din antichitate ca plante decorative, orhideele sunt niște flori speciale. Nu numai că au forme și culori neobișnuite, dar familia Orhidaceaelor este și cea mai numeroasă familie a regnului vegetal: cuprinde 750 de genuri și aproximativ 30.000 de specii. Nu se știe cu exactitate numărul acestora pentru că botaniștii sunt de părere că mai apar și azi specii noi datorită încrucișărilor naturale sau de laborator.

Primele orhidee tropicale au fost aduse în Europa în secolul 16 de către comercianți, exploratori sau misionari. Cultivarea orhideelor s-a dezvoltat lent datorită faptului că era greu de reprodus habitatul lor natural. La acea dată orhideele erau accesibile doar persoanelor foarte bogate.

În funcție de zona în care cresc, orhideele pot fi terestre, epifite sau lithofite. Orhideele terestre sunt specifice zonelor temperate și cresc în zonele montane, prin păduri și fânețe. Orhideele epifite sunt tropicale. Ele își prind rădăcinile în scorburile copacilor și cresc până ajung la lumină. Unele au rădăcini aeriene care le ajută să se hrănească și să se aprovizioneze cu apă.

Orhideele lithofite cresc in soluri pietroase. In functie de specie, orhideele au doua tipuri de crestere: monopoidala (tulpina verticala cu muguri care de dezvolta in varful ei) si simpoidala (rizom tarator cu muguri lateriali).

Orhideele epifite au la baza lastarilor niste pseudobulbi care servesc drept loc de depozitare a apei si mineralelor necesare plantei. Atunci cand pe pseudobulbi cresc doi muguri se pot folosi la inmultirea plantei prin divizare. Radacinile aeriene intalnite la unele specii de orhidee sunt foarte dezvoltate in raport cu restul plantei, functionand ca un burete care absoarbe apa si protejeaza planta din punct de vedere termic. La orhidee, frunzele sunt simple si persistente, dar sunt si specii la care frunzele cad la sfarsitul perioadelor de vegetatie. La unele specii frunzisul are un colorit deosebit: verde inchis cu pete gri pe fata superioara si pe cea inferioara culoarea este rosu-violet. La altele sunt catifelate, brun-rosietice, verde-galbui, unicolore sau cu dungi, cu retele de linii si uneori cu reflexe metalice.

Florile au o diversitate impresionanta ca forme, marimi si culori. Dimensiunile pot varia de la cativa milimetri pana la 50 cm in faza maxima de inflorire. In functie de specie florile sunt grupate in inflorescente sau solitare. Sunt si specii de orhidee ale caror tulpini ajung la 2 m inaltime si au aproximativ 200 de flori. Alte specii se cultiva doar in cosuri suspendate pentru ca tulpina si florile cresc in jos. Biologia orhideelor difera de la o specie la alta, dar toate au o perioada de crestere intensa si o alta de repaos. Daca este necesara, transplantarea trebuie facuta la inceputul perioadei de crestere. Perioada de repaos cere udari diminuate. Aceasta se incheie odata cu primele frunze noi care apar pe tulpina. Lumina trebuie corelata cu locurile de origine ale speciei, pentru ca unele adora soarele iar altele prefera umbra. Atunci cand frunzele isi schimba culoarea inseamna ca s-a schimbat nivelul de iluminare.

Cand caldura este prea intensa pentru necesitatile plantei, apar arsuri si necroze. Toate speciile au nevoie de lumina atunci cand se formeaza bobocii si florile. Daca vreti sa va tineti orhideele la fereastra, atunci alegeti o fereastra catre est sau vest. Ferestrele orientate catre nord sunt ideale pentru speciile de orhidee care prefera umbra, iar cele sudice sunt foarte bune iarna. Temperatura ideala in functie de specie se incadreaza intre 10 gr. C ca limita rece noaptea si 30 gr. C ca limita calda ziua. Diferenta termica dintre zi si noapte trebuie sa fie de cel putin 5 gr. C, pentru ca ea este necesara formarii florilor. Apa este un factor important. Trebuie sa se aiba mereu in vedere necesitatile speciei si adaptarile ei. Daca orhideele sunt udate excesiv se vor asfixia. Urmatoarea udare trebuie sa se produca dupa ce solul de la suprafata s-a uscat. Cheia cresterii unei orhidee este alternanta dintre umiditate si seceta. Intervalul de udare depinde de temperatura, anotimp, specie, marimea plantei, vasul in care se afla.

Ce trebuie sa stiti este ca plantele din ghivece mici se uda mai des decat cele din ghivece mari si ca plantele suspendate se uda mai des pentru ca sunt bine ventilate. Atentie la ghivecele de lut pentru ca in ele pamantul se usuca mai repede decat in ghivecele de plastic. Orhideele prefera aerul proaspat si apa la temperatura camerei. Solul in care se planteaza trebuie sa aiba un pH usor acid si sa fie compus din pamant de frunze si ferigi, turba, carbune vegetal, perlit si scoarta de conifere. Reusita consta in alegerea combinatiei de sol de care are nevoie specia dvs. de orhidee.

Cea mai simpla metoda de inmultire a orhideelor cu crestere simpoidala este divizarea tufei. Aceasta se aplica plantelor bine dezvoltate, dar fara a se afecta estetica si sanatatea acesteia. Este binecunoscut faptul ca dimensiunea florii depinde de dimensiunea plantei. Asadar, plantelor mici nu li se vor aplica aceasta metoda. La speciile cu pseudobulbi inmultirea se face numai daca planta are cel putin 6 pseudobulbi. Separarea se face cu un cutit ascutit dupa care plantele obtinute se pudreaza la radacini cu praf de carbune vegetal sau cu o solutie antiseptica. Udarea se va face dupa cicatrizarea radacinilor. Orhideele monopoidale se inmultesc prin butasi. Se taie varful plantei (30-35 cm) impreuna cu cateva radacini aeriene si se planteaza direct in ghiveci fara punere la inradacinare. Inmultirea in vitro a fost descoperita in 1960 de G. Morel si perfectionata ulterior de alti specialisti.

Este o tehnica complicata, dar ea permite obtinerea de milioane de exemplare identice cu planta-mama. Aceasta metoda de inmultire necesita laboratoare speciale si personal calificat. O alta metoda de inmultire a orhideelor este prin semanare. Germinatia semintelor de orhidee a fost un mister pana cand botanistul Noel Bernard a descoperit ca ele se asociaza cu o ciuperca (Rhizoctonia) care le protejeaza in primele stadii de dezvoltare. Inmultirea prin seminte necesita mult timp si atentie, dar dupa cateva luni rasadurile se planteaza in ladite cu sol format din turba, perlit si carbune vegetal. Dupa alte cateva luni plantele se pot pune in ghivece individuale. Inflorirea se va produce in anii urmatori. In timpul perioadei de activitate, solul plantei trebuie fertilizat cu grija de doua ori pe luna si se va pastra echilibrul intre factorii care determina dezvoltarea.

Atunci cand orhideea creste are nevoie de o noua transplantare, in general dupa 2-4 ani. Transplantarea trebuie sa se produca si atunci cand solul s-a tasat din cauza udarilor succesive si radacinile nu mai pot respira. Atentie insa, transplantarea reprezinta un soc pentru planta, de aceea trebuie ales momentul favorabil. Daca radacinile s-au lipit de vas, atunci este recomandat sa se sparga vasul asa incat radacinile sa ramana nevatamate. Atunci cand puneti orhideea intr-un vas mare, trebuie sa stiti ca ea va creste in radacini in defavoarea tulpinii si florilor. Cand curatati orhideea de uscaturi sau de partile bolnave, cauterizati ranile cu flacara unei lampi. In general orhideele monopoidale au nevoie de un suport din lemn, plastic sau metal dar acesta trebuie astfel pus incat sa nu impiedice dezvoltarea ulterioare a plantei. Atunci cand orhideele au varful frunzelor innegrite, este vorba despre o carenta de calciu.

Daca pe frunze apar pete galbui inseamna ca temperatura din aer sau din apa cu care a fost udata a fost scazuta. Fertilizarea excesiva cu azot si lumina puternica duce la inrosirea frunzisului, iar caderea mugurilor si a bobocilor are loc din cauza caldurii sau a unor intoxicatii cu etilena. Virozele orhideelor se manifesta sub forma unor pete sau dungi neregulate. Ofilirea petalelor, insectele si putregaiurile (negre sau bacteriene) afecteaza de asemenea sensibila dar umitoarea orhidee. Exista o multime de genuri si specii, asa ca este foarte dificil sa vorbim despre ele. Putem insa enumera cateva dintre cele mai cunoscute: Cattileya a fost adusa in Europa in 1813 de catre botanistul englez William Cattley si exista astazi varietati cu flori mari si mici; Cymbidum sau „orhideea barca” creste la altitudini de peste 2000 de metri si este foarte viguroasa; Cypripedium are forma unui sabot si este originara din zonele temperate ale emisferei nordice; Dendrobium este o orhidee epifita cu frunzis persistent; provenind din Mexic si America de Sud, Lycaste este o orhidee de sera rece. Suporta temperaturi de -1 gr. C; Miltonia are flori foarte parfumate si creste in Columbia, Brazilia, Peru si Bolivia.