Busuiocul, leac pentru ulcer și reumatism

Egiptenii spuneau: „Dacă mănânci un măr pe zi, nu ai nevoie de doctor”. Grecii spuneau: „În casa în care există busuioc, categoric nu intră doctorul”.

Pentru multiplele sale întrebuințări, busuiocul este o plantă mult căutată și des întrebuințată încă din antichitate. Regii o foloseau pentru a-și trata diverse boli, pentru îmbăiat, la parfumuri, dar și în mâncăruri. A devenit și o plantă sfântă, întrebuințată de preoți la botezuri.

Busuioc

Etimologie

OCIMUM este forma latinizată a grecescului OKYMON, adică numele ce-l purta această plantă la vechii greci. BASIUCUM, însoțit de latinescul REMEDIUM, înseamnă medicament (leac) regesc, derivat de la grecescul PHARMAKON, adică medicament, și BASILEUS, adică REGE, în limba greacă.

Toți cunoaștem busuiocul cumpărat sau folosit mai mult pentru parfumul său plăcut. Nu este o plantă de sezon, este o plantă anuală cultivată în grădini, dar care crește chiar și printre stânci. Înflorește din iulie până în septembrie. Recoltarea părților aeriene se poate face de trei ori pe an. Planta nu se rupe, ci se taie cu cuțitul, pentru păstrarea sevei.

Întrebuințări cu rezultate miraculoase

Colici intestinali, meteorism (balonări intestinale), vomă, gripă, bronșită acută și cronică (aviz fumătorilor), cefalee, ulcer gastric, infecții urinare, anorexie (lipsa poftei de mâncare), diaree, colită de fermentație.

Preparare și utilizare

Sub formă de infuzie, o linguriță la 200 ml apă clocotită. Se beau două-trei ceaiuri călduțe după mesele principale, evident dacă suferiți de una din bolile menționate. În colitele de fermentație, ceaiul se bea neîndulcit. Dacă puneți busuioc în tocănițe sau fripturi, sănătatea dumneavoastră va fi mai trainică.

Tratament în tradiția populară

Frunzele de busuioc se așează pe tăieturi sau bube. Pusă pe un prosop ușor umed, planta este eficace în durerile din jurul gâtului și în cele de șale. Uscat, pus pe jăratic, fumul rezultat tras în piept, este bun contra tusei, iar tras pe nas, bun pentru guturai. Cu tulpina de busuioc aprinsă se ard negii.

Înfrumusețează și ia durerile

Frunzele și florile de busuioc, proaspete, se pun pe față și se acoperă cu un tifon umezit în ceai de busuioc. Rezultatul va fi un ten luminos, hidratat și lipsit de acnee. Trei-patru litri de ceai de busuioc turnați în cada de baie reduc durerile reumatice și insomniile. Regii și reginele de altadată foloseau astfel de băi. Nu uitați că o floare de busuioc pusă sub centură sau cordon, vă va face să emanați o aromă plină de prospețime.

În religie

Busuiocul a fost ales pentru mănunchiul cu care se botează pentru că este o plantă fără mofturi, care crește oriunde, căci nu are nevoie de condiții speciale. Busuiocul a fost găsit răsărit peste noapte, între pietrele aflate la baza crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

În dragoste

Este planta care se pune sub pernă, de Bobotează și Dragobete, pentru a ne visa ursitul. Având și proprietăți afrodisiace, ne va face să visam cam ceea ce ne dorim. Cleopatra, spre exemplu, într-o noapte i-a visat, stând la picioarele ei, pe Cezar și pe Antoniu. La rândul ei, celebra Maria Callas își punea, cu regularitate, busuioc sub pernă.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest