Dependența este starea psihică și uneori fizică ce se caracterizează prin convulsii, acestea încetând doar după administrarea drogului. Dependența are trei forme: toleranța, obișnuința și dependența. Toleranța este o formă fizică de dependență care se declanșează atunci când organismul se obișnuiește cu drogul/ medicamentul și necesită o cantitate mai mare pentru a îndeplini același efect farmaceutic.
Această situație se înrăutățește atunci când anumite droguri și substanțe farmaceutice sunt folosite în cantități mari pe o perioadă mai îndelungată. Primele semne sunt: dureri de cap, neliniște, transpirație, insomnii, dar ele pot varia de la o substanță la alta și de la un individ la altul.
Obișnuința este o dependență psihică ce continuă chiar și după ce dependența fizică a dispărut. Persoanele cu astfel de probleme ajung să creadă că drogul le este necesar oriunde ar fi. Treptat, ele își pierd capacitatea de a reacționa normal și dependența fizică revine. Substanțe ca: opium, alcool, cocaină, barbiturice, etc. creează atât dependență psihică cât și fizică. Testate pe animale în laboratoare specializate, substantele de mai sus și-au dovedit potențialul distructiv. În afară de tutun și alcool – care sunt substanțele de care se abuzează foarte des – mai sunt: opioidele, sedativ-hipnoticele, stimulantele, halucinogenele, canabisul și inhalantele.
Opioidele
Morfina, heroina și metadonul derivă din opium și fac parte din grupa de droguri denumite generic „opioide”. Din punct de vedere medical, morfina este un medicament foarte puternic, folosit pentru diminuarea durerilor. Morfina, ca și alte derivate ale opiumului, sunt folosite pentru a trata tusea, pentru a reduce mișcările intestinale (diareea) și pentru a induce o stare psihologică de indiferență.
Heroina, un preparat sintetizat din morfină, a fost introdus în 1898 – ca înlocuitor pentru morfină – pentru a înnăbuși durerile produse de tuse. Dar potențialul de creare a dependenței a fost curând recunoscut, heroina fiind interzisă în Statele Unite chiar și în practica medicală. Cei care au folosit-o spun că imediat după administrare, aceasta creează o adevărată „mânie generală”. Ea produce, de asemenea, o stare profundă de indiferență și crește energia individului.
În funcție de circumstante, opioidele produc efecte diferite. Cei care au folosit heroina spun că efectul diferă în funcție de modul de administrare (injectare, inhalare, îngerare). Manifestările ulterioare includ anxietate, insomnie, transpirație, crampe, stări de vomă, diaree și febră. În anii ’70 cercetătorii au izolat o substanță (enkephalins), care este un fel de somnifer natural. Ei au descoperit că această substanță se află în spatele dependenței. Dacă acest lucru este adevărat, atunci dependența de opioide se dezvoltă mai ales la persoane care au o deficiență naturală a acestei subsțante.
Substanțele sedativ-hipnotice
Drogurile din grupa sedativ-hipnoticelor, de care se abuzează în mod frecvent, sunt barbituricele. Utilizate încă de la 1900 în tratarea anxietății și a insomniei ele sunt administrate, mai nou, în cazul epilepsiei. Persoanele care ingerează cantități zilnice de barbiturice nu par intoxicate și își procură drogul chiar de la medicul care îi tratează. Barbituricele produc o dependență severă, asemănătoare cu cea produsă de alcool. Ea poate avea următoarele simptome: tremur, insomnie, anxietate și, în unele cazuri, convulsii și delir. Moartea intervine atunci când administrarea barbituricelor încetează brusc sau când acestea sunt combinate cu alcoolul.
Benzodiazepinele fac și ele parte din aceeași grupă și sunt comercializate cu numele de Valium și Librium. Ele sunt așa numitele tranchilizante cu efect minor și sunt folosite în tratarea anxietății, insomniei și a epilepsiei. Benzodiazepinele sunt în general mai sigure decât barbituricele, dar și ele crează dependență.
Stimulantele
Din grupa stimulantelor cele mai folosite sunt amfetamina și cocaina. Aceasta din urmă este o pudră albă cu gust amar extrasă din frunzele de coca – un arbust răspândit în America de Sud. Ea este folosită ca anestezic în procedurile pre-operatorii localizate la gât și la nas pentru că reduc sângerarea și deci riscul apariției hemoragiilor. Abuzul de cocaină a crescut considerabil de la sfârșitul anilor ’70 și cauzeaza probleme fizice și psihice severe. În anii ’80 a apărut o variantă de cocaină „de fumat” care produce o dependență ridicată. Amfetaminele erau folosite în anii ’30 în cazul răcelilor și a febrei ridicate, dar s-a descoperit mai târziu că afectează sistemul nervos. O vreme, persoanele care încercau să piardă în greutate au luat amfetamine pentru scăderea poftei de mâncare.
Astăzi, însă, utilizarea lor a fost restrânsă și se administrează numai în caz de narcolepsie – o afecțiune caracterizată prin somn brusc în timpul zilei și în cazul copiilor care suferă de hiperactivitate pentru că care are efect calmant.
Atât cocaina cât și amfetamina produc, după o perioadă îndelungată de utilizare zilnică, o psihoză asemănătoare schizofreniei. Toleranța se dezvoltă rapid atât în cazul euforiei cât și în cazul scăderii apetitului. Dacă amfetaminele sunt administrate intravenos, în cazul unei întreruperi acestea produc depresii atât de acute încât persoana dependentă preferă să le ia până ajunge să se prăbușească din cauza organismului slăbit.
