Chiar dacă poate în unele zone ale țării încă nu se simte că a venit iarna, ceasul biologic al organismului poate fi dat peste cap de schimbările vremii. Pentru a vă face zilele de iarnă mai ușoare, vă oferim câteva sfaturi simple, ce vă vor ajută să evitați „starea de hibernare” și să vă bucurați de viață, chiar dacă acesta nu este anotimpul preferat.

Încălzește-ți micul dejun
În diminețile friguroase, trebuie să fii „Femeia de Gheață” ca să îți placă laptele rece. Când totul în jur este adormit de frig, încălzește-te din interior spre exterior și vei prinde viață. Și, bineînțeles, masa de la micul dejun trebuie să conțină cât mai multe fibre (fulgi de ovăz, pâine de secară etc.), ca să îi dai de muncă organismului până la pranz.
Stai în pat
Profită de impulsul tău natural de a sta îmbrobodită în așternuturi pe vreme rece. Prea puțin somn poate să îți dea peste cap metabolismul. Studiile arată că în cazul privării de somn organismul persoanelor sănătoase metabolizează mai greu glucoza din sânge, ca și cum ar fi diabetice. Dar, dacă se odihnesc, totul revine la normal.
Fa-ți antrenamentele fizice mai amuzante
Câteodată cel mai greu lucru de făcut iarna este să rămâi fidelă antrenamentelor fizice și unul dintre cele mai importante lucruri care îți trezesc la viață metabolismul este activitatea consecventă. Partea bună este că, odată ce se va instala zăpada peste tot (și mai devreme sau mai târziu cu siguranță se va întâmpla), ai ce activități să îți alegi. Până atunci, sunt peste tot săli de fitness moderna, bine dotate și cu antrenori prietenoși.
Evită deshidratarea
Îți este mult mai ușor în sezonul călduros să îți aduci aminte să te hidratezi, dar trebuie să știi că și iarna te deshidratezi, iar de acest lucru se ocupă frigul.
Ține-te departe de alcool
Având în vedere faptul că alcoolul funcționează ca un sedativ asupra organismului, este mai mult decât sigur că nu este cea mai bună soluție dacă vrei să îți stimulezi metabolismul.
Fă-ți propriile chipsuri din varză de Kale
Este puțin cunoscută în România și cu greu se găsește în magazine, dar semințele sunt mai ușor de găsit (poți să le comanzi online). Planta nu este deloc pretențioasă (poate fi crescută și în ghiveci), iar odată ajunsă la maturitate poate rezista frigului dacă este plantată afară, iar minunatele sale componente ajută la combaterea celulelor canceroase. Cum faci chipsurile? Tai frunzele crocante în fâșii late, le stropești cu ulei de măsline, le așezi pe o foaie de copt și le coci la 150°C pentru 10 minute.
Apelează și la pastile cu ulei de pește
Omega 3 te poate ajuta să lupți contra dereglărilor emoționale de sezon și totodată să îți trezească organismul.
Voi ce trucuri folosiți pentru a vă menține active și pline de viață în sezonul rece?
