Platfus. Cum evităm apariția lui la copii și cum ameliorăm această malformație?

Copiii se nasc cu tălpi plate. Se poate să treacă destul de mulţi ani pînă când copilul să îşi dezvolte muşchi suficient de puternici pentru a susţine forma arcuită, normală, a tălpilor, iar până atunci acestea au un aspect plat când trebuie să suţină greutatea corporală.

Platfus

Copiii cu picioarele în X apasă mai mult pe marginea interioară a labei şi prezintă, prin urmare, un risc mai ridicat de a suferi de platfus. În marea majoritate a cazurilor, platfusul nu provoacă dureri şi nu este nevoie de nici un tratament. Copiii care au tălpi plate, dar nu acuză dureri nu se recomandă să fie puşi sub tratament, ci trebuie, ori de câte ori este posibil, să li se dea voie să alerge fără pantofi şi şosete, pentru ca tălpile să se poată dezvolta normal. Talonetele (branţurile ortopedice) contribuie uneori la reducerea uzurii pantofilor, însă nu stimulează formarea bolţii piciorului.

Platfus (piciorul plat). (sursa foto: romedic)
Platfus – piciorul plat. (sursa foto: romedic)
La unele persoane, încheieturile sunt susţinute de ligamente deosebit de elastice, ceea ce înseamnă că articulaţiile le rămân foarte flexibile şi la maturitate. Alte persoane au labele îndreptate către exterior, fapt ce face ca greutatea lor corporală să apese pe arcadele tălpii, nu pe centrul ei. Bolta tălpilor acestor persoane tinde să se aplatizeze atunci când se ridică în picioare, astfel că ele continuă adesea să aibă platfus şi la maturitate.

Deşi această afecţiune nu provoacă, de regulă, dureri și nu necesită nici un tratament, există şi excepţii. Dacă malformaţia este prezentă la naştere, iar tălpile sunt atât de rigide încât nu pot fi manipulate cu grijă pentru a le da o poziţie normală, copilul poate să aibă nevoie de atele sau de corecţie chirurgicală. Uneori, adulţii care au platfus suferă şi de suprasolicitarea picioarelor, caz în care labele sunt dureroase, în special după statul în picioare sau după mers. Ei pot contracta şi alte deformaţii ale picioarelor, precum monturile sau degetele întoarse înăuntru, care necesită tratament.

Copiii şi adulţii care au platfus trebuie să poarte întotdeauna pantofi care se potrivesc bine pe picior şi, dacă este necesar, să îşi reducă greutatea corporală. Exerciţiul fizic regulat întăreşte muşchii, iar aşezarea unor suporturi de arcadă în pantofi poate spori confortul picioarelor. Dacă suprasolicitarea provoacă dureri foarte mari, o perioadă de odihnă şi înfăşurarea picioarelor în bandaje speciale, urmată de o creştere treptată a intensităţii efortului fizic efectuat, aduc după sine, de cele mai multe ori, o ameliorare a situaţiei. Dacă nu se întâmplă astfel, apelaţi la medicul de familie.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest