Ce să iei în bagajul de mână al copilului pentru călătoriile cu avionul pe distanțe lungi

O călătorie cu avionul pe distanțe lungi poate fi extrem de solicitantă pentru adulți, însă atunci când în ecuație intră și copilul, lucrurile se complică și mai mult. Pentru un copil, o astfel de experiență poate fi emoționantă, dar și obositoare, astfel că este important să identifici modalitățile potrivite pentru a face călătoria cu avionul cât mai plăcută și confortabilă. Pentru aceasta, asigură-te că pregătești un bagaj de mână bine echipat, care conține tot ceea ce are nevoie copilul pentru a se simți bine, pentru a simți că timpul trece mai repede. În acest articol vei găsi cele mai utile informații și sfaturi în acest sens.

Cum poți asigura confortul copilului pe parcursul zborului?

În primul rând, este recomandat să te asiguri că copilul este îmbrăcat confortabil pe parcursul zborului. Pentru a face față variațiilor de temperatură din avion, este de preferat să adaugi în bagajul de mână o jachetă ușoară sau un pulover, astfel încât să se acopere la nevoie. Totodată, dacă este vorba de un copil mai mic, în cazul căruia există riscul de a-și murdări sau uda hainele, este de preferat să adaugi un rând de schimburi pe care le vei folosi în caz de nevoie. O pereche de șosete sau de papuci de casă nu ar strica, pentru că mai ales în cazul zborurilor foarte lungi este important ca acesta să se simtă confortabil.

Pentru un confort sporit, este recomandat, de asemenea, să achiziționezi serviciile suplimentare pe care le oferă companiile aeriene. Dacă dorești să faci aceste achiziții la cele mai bune prețuri, poți avea în vedere serviciile oferite de agențiile de turism online.

Ce mâncare și băuturi poți pune în bagajul copilului?

Cu siguranță vei avea nevoie de mâncare și băutură pentru copilul tău în cazul unei călătorii pe distanță lungă. Așadar, asigură-te că în geanta acestuia se regăsesc alimentele preferate într-o cantitate suficientă pentru întreaga călătorie. Poți pune inclusiv o sticlă cu apă, dar și gustări sănătoase, pe care le poate mânca ușor – fructele sau biscuiții sunt variantele preferate atunci când vine vorba atât de părinți, cât și de copii.

Cum îi poți ține pe cei mici ocupați pe parcursul zborului?

Dacă ai planificat deja întreaga călătorie, ai ales zboruri ieftine Bucuresti și ai făcut bagajele, este momentul să te gândești la activitățile cu care îți vei ține copilul ocupat în avion. Identifică acele activități care îi fac plăcere, care îl vor menține ocupat și departe cu gândul de la călătoria lungă care urmează. Cărțile de colorat sau creioanele colorate, cărțile cu povești potrivite vârstei sau dispozitivele electronice cu conținut adecvat vârstei, tableta sau jucăriile interactive sunt doar câteva dintre variantele pe care le ai la dispoziție atunci când dorești să îți ții copilul ocupat în timpul unui zbor lung.

Ce alte obiecte și accesorii poți pune în bagajul de mână al copilului?

Nu uita de medicamentele necesare copilului pe care trebuie să le iei împreună cu prescripția și dosarul medical al acestuia. Pansamentele, antisepticul sau alte produse de prim ajutor ar fi extrem de utile, așadar asigură-te că le faci loc în bagajul de mână.

Totodată, o păturică sau jucăria de confort care îl va ajuta să se simtă în siguranță, suzeta dacă este folosită de copil sau obiectele preferate fără de care nu doarme sau nu petrece timp îndelungat nu trebuie, de asemenea, să lipsească din bagajul de mână al acestuia.

Pentru a organiza în mod eficient toate aceste obiecte, este de preferat să folosești gentuțe sau organizatoare care te vor ajuta să păstrezi lucrurile ordonate și ușor de accesat.

De ce alte aspecte este important să ții cont pentru o călătorie lungă alături de copil?

Alege zboruri Cluj rapide și profită de șansa de a economisi timp cu cele mai avantajoase zboruri pe care le găsești cu ajutorul unui motor de căutare. Este important să scurtezi cât de mult posibil călătoria, mai ales când ai lângă tine un copil mic.

Este de preferat să alegi o călătorie cu opțiune de anulare gratuită, deoarece copiii sunt imprevizibili și se pot întâmpla și lucruri neașteptate care ar putea duce la imposibilitatea zborului. Așadar, alege agenția de turism care îți oferă această facilitate în pachetul de călătorie și vei sta fără griji atunci când vine vorba de o călătorie cu avionul pe distanță lungă alături de copilul tău.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest