Muntele Saint Michel este de fapt o uriașă stânca, o peninsulă care se transformă, uneori, în insulă. Saint Michel se află la granița dintre Bretania și Normandia. Cu o mie de ani de existență, mănăstirea de la Saint-Michel este port-drapel al Evului Mediu occidental. Muntele este un dar al mării și al uscatului. Deși totul în jur este plat și muntii sunt departe, aici s-a ridicat o culme pietroasă, pe care apele nu pot să o acopere. Nici apa nu este foarte hotărâtă, ea nu stă în permanență în jurul muntelui, dar nici nu pleacă definitiv. Se joacă de-a fluxul și refluxul, amintind de oceanul care se zărește departe. Saint Malo este un golf al Atlanticului și apa pe care o atingi acolo merge până în America.
Când apa se retrage, lasă în jurul muntelui un deșert ud, un platou de nisip mustind de apă pe care oamenii îl invadeaza pentru a simți apa ieșind de sub fiecare pas, pentru a trăi senzația de a merge pe fundul oceanului. Este aici ceva din amintirea isprăvii de la Marea Roșie, a evreilor biblici urmăriți de trupele faraonului, iar la Saint-Michel totul este mitic. Mănăstirea îmbracă vârful muntelui de parcă ar fi izvorât din el și nimeni nu-și poate da seama unde începe lucrarea omului și unde se termină cea a naturii. Îmbinarea e perfectă, muntele urcă în inima mănăstirii, iar zidurile coboară pe versanți. Prima biserică a fost construită pe munte în anul 708 de către un episcop care a avut revelația de a o dedica Sfântului Mihail.
Tot ce s-a întamplat atunci stă sub semnul miracolului: de la împrejmuirea muntelui cu apele oceanului, până la descoperirea unui izvor de apă dulce chiar la picioarele stâncii, acolo unde începe platoul de nisip. De-a lungul timpului, mănăstirea a devenit un labirint de biserici, capele și săli cu diferite destinații pentru viața monahală de zi cu zi.
Ca și alte mănăstiri, Saint Michel a slujit și ca închisoare, mai ales pentru marii intriganți politici dovediți de către regele Franței. Abia în 1863 mănăstirea încetează să mai fie o închisoare și, a fost nevoie de încă un secol pentru ca, în 1966, la sărbătorirea unui mileniu de existență, călugării să revină la Saint Michel. Amestecul de stiluri este evident la Saint Michel, dar goticul domină construcția. Aici se află una dintre minunile arhitecturii gotice, o sală construită în secolul al XIII-lea numită chiar așa, „La merveille”, adică minunea.
Sala oaspeților trimite, pe sub ogive din piatră sprijinite pe coloane suple, spre un cămin unde ardeau bușteni pe vremea când aici erau primiți vizitatorii de seamă. În Sala Cavalerilor ogivele sunt mai ample, stâlpii mai scurți și groși, iar tavanul mai jos, emanând masivitate. Aici se întâlneau cavalerii Ordinului Sfântul Mihail, înființat de Ludovic al XI-lea. Sala a servit mai mult ca scriptorium, atelier al celor ce copiau sau scriau cărțile Evului Mediu. Vârful ascuțit al bisericii, numit arhitectonic fleșă, se ridică deasupra întregului ansamblu și este de dată mai recentă. A fost ridicat în secolul XIX-lea și copiază fleșa catedralei pariziene Notre-Dame. Punctul de lumină care se vede de la mare depărtare este o statuie de mari dimensiuni a Sfântului Mihail omorând balaurul, realizată de Fremiet.
Biserica de sub fleșă este formată din două părți: o navă în stil roman construită acum 900 de ani și un cor din secolul al XV-lea, care înlocuiește această parte a vechii construcții prăbușite cândva. Lupta cu gravitația a fost provocarea permanentă a acestor construcții suprapuse, care contribuie la misterul muntelui Saint-Michel. O scară dantelată te urcă pe acoperișul bisericii, de unde panorama splendidă îți oferă o incredibilă senzație de plutire.
