Calator prin Italia

Pentru un călător amator de cultură, de obiective turistice și sportive, vestimentație, distracții precum și de tradiții culinare, Italia este destinația perfectă. Italia ca obiectiv cultural se vizitează cel mai bine primăvara sau toamna, atunci când temperaturile nu sunt prea mari, peisajul este extraordinar de frumos și puteți evita aglomerația. În lunile de vară-toamnă au loc tot felul de festivaluri în multe dintre orașele italiene: Bari, Napoli, Pisa, Veneția, Siena etc. care merită văzute. Dacă vă interesează schiul, sezonul potrivit pentru aceasta este din decembrie până în martie, iar pentru drumeții, iulie-septembrie. Firește, călătorul este fascinat de istoria Romei: morminte etrusce, temple din perioada imperiului, biserici de început ale creștinismului, turnuri medievale, palate renascentiste și basilici baroce, Vaticanul și nemuritorul Forum.

Florenta, Italia
Florența, Italia
Aici viața de zi cu zi se îmbină cu istoria într-o combinație plină de originalitate. La Florența impactul cultural este copleșitor: Ponte Vecchio, Domul, Galeria Uffizi, Piazza della Signoria și Capela de Medici. Veneția este unică – un oraș în care aproape că nu există mașini – cu arhitectura sa armonioasă, numeroasele canale și poduri. Grand Canal străbate orașul plimbând vizitatorul prin apropierea Pieței și Bazilicii San Marco invadate de porumbei, pe lângă Palatul Dogilor și printre nenumăratele gondole.

Milano, Italia
Piața Domului, înconjurată de Galleria Vittorio Emanuele II, important centru comercial și unul dintre cele mai frumoase din lume. (sursa foto: wikipedia)

La Milano descoperi ultima modă, bucătăria italiană, opera, una dintre cele mai mari biserici din lume și frescele lui da Vinci. Centru de afaceri important, Milano este într-o agitație continuă atât ziua cât și noaptea, renumit fiind pentru cluburile sale. Punctele de atracție sunt în orașul vechi: uriașul dom început în 1386 și încă neterminat și castelul Sforza. Piața Domului este înconjurată de Galleria Vittorio Emanuele II, important centru comercial și unul dintre cele mai frumoase din lume. Nenumăratele cafenele, boutique-uri precum și renumita Scala cu muzeul său întregesc imaginea călătorului despre acest oraș. În provincia Campania, Napoli și golful său umbrit de Vezuviu este una dintre zonele cele mai populate din Europa.

Orasul Napoli, Italia, noaptea
Orașul Napoli, Italia, noaptea
Centrul istoric al orașului Napoli cuprinde piețe și biserici, palate și castele, Casa Operei și muzee conținând colecții de artă cu obiecte descoperite la Pompei și Herculaneum. Te fascinează vastele ruine ale orașului Pompei – la care se ajunge relativ ușor – cu temple, forum, amfiteatru și case luxoase conținând mozaicuri și fresce, în care se locuia în anul 79 când a erupt vulcanul și a acoperit totul cu lavă. Dacă după ce ați vizitat toate aceste locuri vă mai rămâne încă timp de drumeții, puteți merge pe coasta Amalfi, care este una dintre cele mai frumoase din Europa sau puteți merge la Siena și Assisi, unde în mod sigur veți avea ce vedea. Nu uitați Sicilia și Sardinia – insule pline de contraste care vă vor aminti mereu de această călătorie. Dacă vreți să vă continuați drumul către o țară învecinată, aveți la dispoziție feribotul către Grecia, Turcia, Tunisia, Malta, Albania, Croația și Spania.

Lasă un comentariu

Pin It on Pinterest